Impactul polimorfismelor genetice în trombocitopenia imună

Abstract

Introducere: În fiziopatologia trombocitopeniei imune la copil pot fi implicați receptorii FC gamma (FCGR) care influențează procese precum: prezentarea antigenului, activarea limfocitelor B, clearence-ul trombocitelor mediat de celule mieloide și/sau natural killer. Prezența anumitor polimorfisme ar putea influențea răspunsul la tratament. Familia FCGR umană este reprezentată de 3 clase majore de receptori derivate din 8 gene: FCGR (1A,1B și 1C), FCGR (2A, 2B, 2C), FCGR (3A și 3B). Studiul receptorilor FCGR este posibil datorită utilizării tehnicii MLPA (Multiplex Ligation Dependent Probe Amplification). Prezența polimorfismelor FCGR2A H131R și FCGR3A V158 a fost asociată în mod semnificativ cu debutul trombocitopeniei imune la copil. A fost identificată o asociere semnficativă între polimorfismul FCGR2 ORF și susceptibilitatea de a dezvolta trombocitopenie imună la copil. Mutația heterozigotă FCGR 2B-p.Ile232Tre (Ile232/Tre232)-FCGR 2B I/T se asociază cu un risc de 6 ori mai mare de cronicizare a trombocitopenei imune la copil. Materiale și metode: Am desfășurat un studiu prospectiv în care am inclus pacienții cu vârsta între 1 și 18 ani diagnosticați cu trombocitopenie imună ( o valoare a trombocitelor < 150 x 109/L), în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, pe o perioadă de doi ani (2020-2022). Au fost excluse cazurile de trombocitopenie secundară. Participarea la studiu a fost voluntară, după obținerea consimtământului informat. Pacienții s-au putut retrage oricând. Pentru fiecare pacient au fost monitorizați următorii parametri: gen, vârstă și număr de trombocite la debutul bolii, manifestările clinice la debut, tipul de tratament urmat. Am utilizat clasificarea de specialitate pentru trombocitopenia imună acută (remisiune în primele 3 luni de la diangostic), trombocitopenie persistentă (remisiune între 3-12 luni de la diagnostic) și trombocitopenie cronică (evoluția a bolii ≥12 luni). S-au recoltat în plus 5 ml sânge/pacient într-un tub P100 pentru analiza genetică. Am căutat polimorfismele (FCGR 2A, FCGR 2B, FCGR 3B FCGR 2C/ORF) la toate cazurile incluse în studiu, eligibile si apoi am corelat existenta polimorfismelor cu evoluția bolii (acută, persistentă, cronică) pe o perioada de 1 an. Pentru extragerea ADN-ului genomic am utilizat Kit-ul PureLinkTM Genomic DNA (Thermo Fisher Scientific) urmând protocolul recomandat. Pentru a evalua atât variațiile numărului de copii (CNV), cât și SNP-urile în locusul FCGR 2/3, am efectuat MLPA (Multiplex Ligation-dependent Probe Amplification) cu două probemixuri complementare P110 / P111. Sondele MLPA au fost proiectate special pentru a acoperi o distanță de 180 kb în locusul FCGR 2/3, situat pe brațul lung al cromozomului 1 (1q23.3). Pentru evaluarea corectă a CNV-urilor sau rearanjamentelor, ambele probemix-uri conțin 14 sonde, inclusiv FCGR2/3 și proteinele de șoc termic HSPA6 și HSPA7. Rezultate: Un număr de 16 pacienți (10 de gen masculin și 6 de gen feminin) cu vârsta între 1 și 16 ani au fost incluși în studiu. Toate cazurile au prezentat un număr de trombocite < 20 x 109/L în momentul diagnosticului. Din punct de vedere al evoluții boli, dintre cei 16 pacienți, 10 au prezent trombocitopenia imună acută, iar 6 pacienți au prezentat trombocitopenie imună persistentă și nici un pacient nu a cronicizat. Am identificat 9 pacienți cu haplotipuri FCGR2C ORF, 8 în stare heterozigotă și unul în stare homozigotă (pacient Pti12 cu duplicare CNR4). Prezența valinei la poziția 158 în proteina FCGR3A (p.Val158Phe) a fost observată la 10 pacienți, doi pacienți fiind în stare homozigotă (P7 și P12), ambele cu duplicație CNR4. Legat de mutația p.Ile232Tre în gena FCGR2B, am identificat doar 4 pacienți heterozigoți. Concluzii: În studiul de față nu s- a identiifcat o asociere semnificativă între particularitățile genetice analizate și evoluția bolii.