Hemangiomul laringian pediatric: o capcană diagnostică în fața simptomelor respiratorii recurente

Abstract

Introducere. Hemangiomul laringian este o tumoră vasculară benignă rară, dar cu potențial semnificativ de obstrucție a căilor aeriene la sugar, reprezentând o cauză importantă de morbiditate respiratorie. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și pot mima afecțiuni respiratorii frecvente ale sugarului, transformând hemangiomul laringian într-o veritabilă provocare diagnostică. Recunoașterea precoce a semnelor sugestive și evaluarea promptă a căilor aeriene sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe și asigurarea unui prognostic favorabil. Materiale și metode. Prezentarea unui caz clinic de hemangiom laringian la un sugar în vârstă de 3 luni, investigat clinico-paraclinic și imagistic, cu evaluarea răspunsului la tratamentul cu propranolol. Rezultate. Sugarul s-a prezentat cu simptomatologie respiratorie recurentă, caracterizată prin voce răgușită, dispnee progresivă, wheezing și tuse, reprezentând al treilea episod în primele două luni de viață. Evaluarea clinică a inclus examenul fizic complet, care a evidențiat prezența unui hemangiom la nivelul buzei inferioare, cu accentuarea dimensiunilor în perioadele de agravare respiratorie. La internare, pacientul prezenta tahipnee, stridor inspirator și tiraj intercostal, cu o saturație periferică a oxigenului de 96%. Protocolul diagnostic a inclus tomografie computerizată cervicală cu substanță de contrast, care a evidențiat hemangioame multiple localizate la nivelul buzei inferioare, bazei limbii și regiunii subglotice, asociate cu stenoză laringiană severă, estimată la aproximativ 70%. În contextul obstrucției semnificative a căilor aeriene, s-a inițiat tratament sistemic cu propranolol, administrat în regim de urgență, prin titrarea progresivă a dozei până la 3 mg/kg/24h. Pe durata terapiei au fost monitorizați parametrii clinici și paraclinici de siguranță, incluzând frecvența cardiacă, tensiunea arterială, valorile glicemiei și profilul lipidic. Reevaluarea clinică și imagistică efectuată la 6 luni de la inițierea tratamentului a evidențiat reducerea semnificativă a dimensiunilor leziunilor, cu diminuarea stenozei laringiene de la aproximativ 70% la 30%, asociată cu ameliorarea evidentă a simptomatologiei respiratorii. Având în vedere răspunsul favorabil, s-a recomandat continuarea tratamentului cu propranolol. La reevaluarea imagistică efectuată la 12 luni prin angio-RMN, nu s-au evidențiat semne imagistice de persistență a hemangiomului. În contextul răspunsului terapeutic complet, s-a recomandat întreruperea progresivă a tratamentului, sub supraveghere medicală. Concluzii. Hemangiomul laringian trebuie inclus în diagnosticul diferențial al sugarului cu simptome respiratorii recurente, în special în prezența leziunilor hemangiomatoase cutanate localizate la nivel cervico-facial. Inițierea promptă a terapiei cu propranolol a determinat o reducere semnificativă a gradului de stenoză laringiană și ameliorarea manifestărilor respiratorii, confirmând eficacitatea tratamentului. O abordare multidisciplinară și individualizarea managementului terapeutic rămân esențiale pentru prevenirea complicațiilor cu potențial vital și optimizarea prognosticului.

Introduction. Laryngeal hemangioma is a rare benign vascular tumor with a significant potential to cause airway obstruction in infants and represents an important cause of respiratory morbidity. Clinical manifestations are often nonspecific and may mimic common respiratory disorders of infancy, making laryngeal hemangioma a true diagnostic challenge. Early recognition of suggestive clinical signs and prompt airway evaluation are essential for preventing severe complications and ensuring a favorable outcome. Materials and Methods. We present the case of a 3-month-old infant with laryngeal hemangioma who underwent comprehensive clinical, paraclinical, and imaging investigations, with subsequent assessment of the response to propranolol therapy. Results. The infant presented with recurrent respiratory symptoms, including hoarseness, progressive dyspnea, wheezing, and cough, representing the third episode within the first two months of life. Clinical evaluation, including a complete physical examination, revealed a hemangioma of the lower lip, which increased in size during periods of respiratory deterioration. Upon admission, the patient exhibited tachypnea, inspiratory stridor, and intercostal retractions, with a peripheral oxygen saturation of 96%. The diagnostic workup included contrast-enhanced cervical computed tomography, which demonstrated multiple hemangiomas involving the lower lip, the base of the tongue, and the subglottic region, associated with severe laryngeal stenosis estimated at approximately 70%. Given the significant airway obstruction, emergency systemic treatment with propranolol was initiated, with gradual dose titration up to 3 mg/kg/day. During therapy, clinical and laboratory safety parameters were closely monitored, including heart rate, blood pressure, blood glucose levels, and lipid profile. Clinical and imaging reassessment performed six months after treatment initiation demonstrated a marked reduction in lesion size, with improvement of laryngeal stenosis from approximately 70% to 30%, accompanied by a significant resolution of respiratory symptoms. In view of the favorable response, continuation of propranolol therapy was recommended. At the 12-month imaging follow-up performed by magnetic resonance angiography (MRA), no imaging evidence of persistent hemangioma was identified. Given the complete therapeutic response, gradual discontinuation of treatment under medical supervision was recommended. Conclusions. Laryngeal hemangioma should be included in the differential diagnosis of infants presenting with recurrent respiratory symptoms, particularly in the presence of cervicofacial cutaneous hemangiomatous lesions. Early initiation of propranolol therapy resulted in a substantial reduction in the degree of laryngeal stenosis and significant improvement of respiratory manifestations, confirming the effectiveness of this treatment approach. A multidisciplinary strategy and individualized therapeutic management remain essential for preventing life-threatening complications and optimizing patient outcomes.