Variabilitatea venei porta și aplicabilitatea ei clinică

Abstract

Introducere: Caracterisiticele morfometrice ale v. porta, ramurilor și afluenților, iclusiv și variantele de formare ale ei, potrivit datelor literaturii sunt variabile. Variantele anatomice de formare a v. porta sunt tot atât de obișnuite ca și variantele anatomice ale a. hepatica, iar complexitatea intervențiilor hepatice realizate astăzi de către radiologii intervenționiști și chirurgi, care includ embolizarea v. porta, rezecția anatomică și transplantul, determina recunoasterea și întelegerea anatomiei normale și a variantelor ale v. porta. Scopul acestui studiu a fos orientat în analiza caracteristicilor morfometrice a trunchiului venei porta, ramurilor și afluenților ei, frecvența variantelor tipice și atipice, inclusiv și importanța clinică a variabilității anatomice în baza datelor literaturii de specialitate cât și prin prisma comparativă a preparatelor proprii. Material și metode: Cercetările au la bază de 60 de organocomplexe supuse disectiei anatomice (32 (53,33±6,44%) de bărbați și 28 (46,67±6,44%) de femei (p˃0,05) și 30 de replici obținute prin metoda de coroziune. Avantajul pieselor confecționate în așa mod constă în aceea că ele permit o evidențiere veridică, perfectă a raporturilor structurale și spațiale cu organele adiacente formațiunilor anatomice injectate. Rezultate: Vena porta clasică se va forma prin fuziunea v. mesenterica și v. splenica, posterior de colul pancreasului, ceea ce scheletotopic corespunde cu L2 . Devierile de la norma clasică de formare a v. porta se întâlnesc în cca 35%. Concluzii: Cunoașterea variantelor de formare a v. porta, confluerea ramurilor și afluenților are importanță atât pentru chirurgi care practică tehnici la acest nivel cât și imagiști care interpreteză aceste date. Sumativ, de la anatomia clasică la locul în șirul variațional cunoscut preoperator, totul va conduce spre minimalizarea complicațiilor intra- și postoperatorii, inclusiv și ischemia de ficat.

Background: The morphometric characteristics of v. porta, branches and tributaries, iclusiv and its variants, according to the literature, are variable. Anatomical variants of v. porta formation are as common as anatomical variants of a. hepatica, and the complexity of hepatic interventions performed today by intervention radiologists and surgeons, including v. porta embolization, anatomical resection and transplantation, determine the recognition and understanding the normal anatomy and variants of v. porta. The purpose of this study was to analyze the morphometric characteristics of the portal vein trunk, its branches and affluents, the frequency of typical and atypical variants, including the clinical importance of the anatomical variability based on the literature data and the comparative prism of the own preparations. Methods and materials: The research is based on 60 organocomplexes subjected to anatomical dissection (32 (53,33 ± 6,44%) men and 28 (46,67 ± 6,44%) women (p˃0,05) and 30 replicas obtained by the corrosion method. The advantage of the pieces made in this way is that they allow for a true and perfect highlighting of the structural and spatial relations with the organs adjacent to the injected anatomical formations. Results: The classical portal vein will form by mesenteric and v. splenica fusion, posterior to the cervical pancreas, which is skeletotopically consistent with L2 . Deviations from the classical standard of v. porta formation are found in about 35%. Conclusions: Knowing the variants of v. porta formation, the confluence of branches and tributaries is important both for surgeons practicing techniques at this level as well as imagists who interpret these data. Summarizing, from classical anatomy to the preoperative variational site, everything will lead to the minimization of intra- and postoperative complications, including liver ischemia.