Abordarea medico-chirurgicală a fistulelor pancreatice posttraumatice

Abstract

Introducere: Fistulele pancreatice posttraumatice externe (FPPE) ca consecință a traumatismului pancreatic agravează semnificativ starea pacienților mărind rata letalității. Necătând la experiența acumulată privind diagnosticul și tratamentul FPPE, actualmente lipsesc criterii certe privind aprecierea timpului și volumului operației la persistența lor după aplicarea tratamentului conservativ. Scop: Evaluarea diverselor metode de tratament a FPPE. Material și metode: S-a efectuat analiza retrospectivă a 14 pacienți cu FPPE. La 5(35.7%) pacienți fistulele au apărut după rezecțiile caudale de pancreas, la 7(50%) pacienți după drenarea deschisă a BO, și la 2(14.3%)-după drenareaînchisă a BO. Tratamentul în perioada postoperatorie a fost conceput cu Sandostatină, inhibitori a pompei protonice, corecția dereglărilor metabolice și fizioterapie. Rezultate: Tratamentul conservativ a FPPE a fost efectiv la 6(42.9%) pacienți: la 2 fistulele s-au închis, 4 au fost externați cu eliminări minimale, și închiderea lorpeste 1,5 luni. La 8 pacienți fistula a persistat după 2 cure de tratament conservativ cu interval de 2-3 luni, care a fost indicație către operație după efectuarea USG, CT și ERCP la 2 pacienți. Tratamentul chirurgical a constat în fistulojejunostomie la 4 pacienți, excizia fistulei la 2 pacienți, fistulogastrostomie și rezecția caudală de pancreas la câte 1 pacient. În 2 cazuri fistulă a recidivat, ceea ce a necesitat excizia repetată. Concluzii: FPPE necesită abordare diferențiată prin aplicarea inițială a tratamentului conservativ, iar ineficiența lui timp de 2-3 luni este indicație către intervenția chirurgicală.

Introduction: As a consequence of pancreatic trauma, posttraumatic external pancreatic fistulas (PTEPF), the patient’s conditiongets significantly worse, that result in increased mortality rate. Notwithstanding the accumulated experience of diagnosis and treatment, there are actually no clear criteria for assessing the time and volume of surgery to their persistence after conservative treatment application. The goal: Evaluation of diverse treatment methods for PTEPF. Material and methods: A retrospective review was performed of 14 patients with pancreatic PTEPF. The fistulas were developed in 5(35.7%) patients after caudal resection of the pancreas, in 7(50%) patients after open drainage of omental bursa (OB) and 2(14.3%) - after closed drainage of OB. During the postoperative period patients were treated with Sandostatin, proton-pump inhibitors, and physiotherapy. Results: The conservative treatment was successful in 6(42.9%) patients, in two of them the fistulas closed and the other four patients were discharged form hospital with minimal elimination after that the fistulas closed 1,5 months later. The fistula persisted in 8 patients after 2 courses of conservative treatment with an interval of 2-3 months that was the indication for operation after ultrasonography and CT, and ERCP in 2 patients. The surgical intervention consisted infistulo-jejunostomy in 4 patients, and excision of fistula in 2 patients, fistulo-gastrostomy and caudal resection of the pancreas in one patient, respectively. In 2 cases the fistula recurred that needed reexcision. Conclusions: PTEPF requires a differential approach by initial conservative treatment application, and its inefficiency is the indication for surgical treatment.