Este prezentat un caz clinic la o pacientă de 36 de ani cu sindromul de detresă respiratorie acută, complicat cu pneumomediastinum şi şoc
cardiogen cauzat de tamponada extrapericardică aeriană a cordului. Pneumomediastinumul s-a rezolvat în 4 zile. Şocul cardiogen a cauzat
insuficienţa renală acută şi sindromul de CID, care la rândul lor au provocat apariţia tromboemboliei arterei pulmonare (în a 11-a zi de
tratament) şi stare de coma I. Tromboembolia arterei pulmonare a agravat enorm insuficienţa respoiratorie acută, necesităţile de oxigen au
crescut până la maximum. Introducerea surfactantului exogen (în a 16-a zi de tratament) a fost un moment crucial în tratamentul insufucienţei respiratorie acute la pacienta discutată, după care necesităţile de oxigen au scăzut esenţial. În a 20-a zi de tratament faza oligurică
a insuficienţei renale acute a trecut în faza poliurică, care a durat 9 zile. În a 7-a zi după restabilirea diurezei adecvate a fost înregistrat
un paroxism de tahicardie sinusală până la 200 b/min, care a fost stopat cu succes. Statutul neurologic s-a normalizat aproape complet,
însă dereglările de deglutiţie au durat până în a 42-a zi de tratament. După 58 de zile de tratament pacienta a fost externată la domiciliu.
We present a clinical case of a 36-year old woman with Adult respiratory Distress Syndrome, which was complicated with pneumomediastinum and cardiogenic shock because of the extrapericardiac air tamponation of the heart. The pneumomediastinum was resolved in
4 days. Cardiogenic shock provoked acute renal failure with oliguria and DIC syndrome, which caused acute pulmonary embolism (at the
11-th day of the treatment) and neurological aggravation up to coma I. Acute pulmonary embolism changed for the worse pre-existent
acute respiratory failure, and the oxygen requirement increased to maximum. An exogenous pulmonary surfactant administration (at the
16-th day of the treatment) was the crucial decision in the management of acute respiratory failure at the discussed patient, because after
that the oxygen requirement have considerably decreased. At the 20-th day of treatment oliguria has passed in poliuria, which lasted 9
days. In 7 days after the diuresis normalisation, a paroxysmal sinus tachycardia with heart rate 200 was observed and successfully stopped.
Neurological status was nearly completely normalised, but swallowing infringement was observed till 42 day of treatment. After 58 days
of treatment the patient was sent home.
