Introducere: Pseudartroza de humerus prezintă o incidență de 8-12% în rândul populației pediatrice. Există o varietate largă de
opțiuni terapeutice, principiile de tratament bazându-se pe reducere deschisă și osteosinteză sau utilizare de grefon osos, în funcție
de caz.
Material și metode: Pacientă în vârstă de 15 ani,victimă a unui accident rutier, s-a internat în urgență pentru traumatisme multiple,
printre diagnosticele stabilite fiind fractura diafizei humerale stângi, pentru care s-a practicat reducere deschisă și osteosinteză cu
placă și șuruburi. La un an postoperator s-a constatat pseudartroză la nivelul focarului de fractură.
Rezultate obținute: S-au utilizat numeroase metode de tratament pentru cura pseudartrozei: montarea de fixator extern, injectare
perilezională cu factori de creștere, o nouă osteosinteză cu placă și șuruburi și plombajul defectului osos cu ceramică bifazică. Întrucât
pseudartroza a persistat, s-a optat pentru o nouă intervenție cu utilizarea grefonului osos peronier fixat centromedular la nivelul
humerusului, evoluția postoperatorie fiind favorabilă.
Concluzie: Pseudartroza de humerus rămâne una dintre cele mai dificile complicații ale fracturii de humerus din cauza frecvenței
sale și a dificultăților de management terapeutic. În cazul de față, tratamentul chirurgical utilizând grefon osos autolog a avut rezultate
optime, cu o rată bună de vindecare din punct de vedere anatomo-funcțional.
Introduction: Humerus fracture non-union presents 8-12% of all the pediatric population. Treatment options are numerus and is
generally based on open reduction with internal fixation or using bone graft depending on each case individually.
Material and methods: 15 years old female patient, presented with road traffic crash, was admitted with multiple trauma. Left humerus
shaft fracture was one of the established diagnosis, open reduction with internal fixation was performed using a plate and screws. 1
year postoperatively non-union was noticed on the check X-rays at the fracture site.
Results: Multiple methods were used for non-union treatment: external fixator, growth factor hormone injection at fracture site, second
open reduction with internal fixation attempt and biomaterial usage for bone loss. Fracture non-union persisted despite the usage of
the mentioned methods. Decision was taken to use fibular bone graft as an intramedullary fixation of the humerus. Postoperative result
and follow up were satisfactory.
Conclusion: Humeral fracture non-union is one of the worse complications due to its frequency and difficult therapeutic management.
In this presented case, surgical treatment using autologous bone graft reflected in optimal results, high anatomo-functional healing
results.
