Abstract:
Scopul lucrării: sunt puse în discuţie unele aspecte ce ţin de patogeneza, microbiologia, morfologia, diagnosticul clinic şi instrumental, metodele de tratament al endocarditei protezelor valvulare (EPV). Materiale şi metode: articolul prezintă o sinteză a literaturii ce cuprinde mai multe surse bibliografice de ultima oră la aceasta temă. Rezultate: datele expuse nu confirmă o diferenţă clară în frecvenţa EPV între protezele mecanice şi cele biologice. Riscul infecţiilor cauzate de proteză este cel mai mare în primele 3-6 luni postoperator, ulterior scade cu câte 0,4-1,2 % pe an. Ca agent patogen în primul an postoperator predomină S.epidermidis, 87% din acestea sunt meticilin rezistente. Ecografia transesofagiană are o sensibilitate de diagnostic al disfuncţiilor cauzate de EPV în proporţie de 82-96%. Concluzii: standardul de aur în diagnosticul EPV rămâne obţinerea culturilor sangvine şi controlul ecocardiografic în dinamică. Tratamentul chirurgical este obligatoriu în cazurile de EPV agresivă, având avantaje în comparaţie cu tratamentul conservator şi având o recurenţă mică a infecţiei în perioada de durată.
