Abstract:
În ultimele decenii ştiinţa medicală şi-a activizat cercetările în căutarea unor metode noi alternative de tratament
bazate pe noi descoperiri şi cunoştinţe profunde în domeniul fiziologiei umane. Rezultatele multor cercetări medicale denotă că
folosirea metodelor speciale de influenţă asupra unor zone ale corpului uman cu utilizarea energiilor de diferită natură permit de
a efectua un tratament eficient chiar şi în cazurile când tratamentul tradiţional farmacologic este ineficient.
Unul din domeniile perspective de utilizare eficientă a noilor metode de tratament este tratamentul durerii, în care un loc
deosebit i se atribuie metodei de electrostimulare transcraniană a crierului prin aplicarea electrozilor pe tegumente în poziţie
frontooccipitală.
Interesul pentru utilizarea curativă a curentului electric se observă de la începutul secolului trecut. Acest interes s-a manifestat
ondulatoriu, cu perioade de ascensiune şi perioade de depresie ,deoarece rezultatele obţinute experimental nu aveau o bază ştiinţifică
solidă, iar efectele utile obţinute de unii autori nu puteau fi repetate în aceleaşi condiţii de alţii.
Perspective noi în studierea electroanalgeziei au fost deschise prin cercetările lui Reynolds D., care a demonstrat că obţinerea
efectului de electroanalgezie transcraniană la şobolani şi maimuţe este destul de reală. Merită atenţie obţinerea dovezilor că acest
efect se dezvoltă datorită acţiunii excitante a curentului electric asupra formaţiei reticulate a mezencefalului şi structurilor limbice
la nivelul hipotalamusului şi septului. Reynolds a efectuat şi electrostimularea directă a structurilor mediale a trunchiului cerebral,
demonstrând că aceasta contribuie la blocarea totală a reacţiilor la stimuli nociceptivi cu păstrarea răspunsurilor la alte modalităţi
de stimuli. Aceste date au servit drept bază pentru o nouă direcţie de cercetări în domeniul analgeziei stimulatorii care a evoluat în
studierea sistemului antinociceptiv, constituit dintr-o serie de structuri cerebrale subcorticale care reglează nu numai sensibilitatea
la durere ci şi alte reacţii de protecţie a organismului.
Succesele deosebite în studierea problemei analgeziei sunt legate cu descoperirea receptorilor opioizi şi liganţilor lor endogenipeptidele
opioide. S-a determinat că principalii neurotransmiţători şi neuromodulatori a structurilor sistemului antinociceptiv sunt
endorfinele şi serotonina. Obţinerea datelor principial noi despre organizarea structural-funcţională şi neurochimică a creierului
au permis de a presupune că mecanismele electrostimulării transcraniene sunt similare mecanismelor analgeziei care apare la
stimularea directă a structurilor sistemului antinociceptiv.
Astfel, elaborarea electroanalgeziei transcraniene eficiente s-a redus la căutarea unui regim de electroinfluenţă care direcţionat
stimulează şi activează structurile opioide ale sistemului antinociceptiv cerebral.
Selecţia parametrilor optimali ai curentului de influenţă efectuată prin cercetări randomizate cu utilizarea modelelor
experimentale (Lebedev V.P. şi coaut.), a demonstrat că analgezia apare într-un diapazon mic de frecvenţe 60-80 Hz şi depinde de
specia animalelor. S-a dovedit că este importantă şi durata impulsurilor dreptunghiulare la valori de 3,5-4 msec.
Activarea mecanismelor opioide ale sistemului antinociceptiv ăn cadrul ESTC a fost dovedită de creşterea pregnantă a
concentraţiei β-endorfinei în plasma sanguină şi în lichidul cefalorahidian la animalele experimentale şi la om, ceea ce contribuie
la apariţia efectului analgezic pronunţat. La fel creşte şi concentraţia serotoninei în lichidul cefalorahidian.
Efectul analgezic în cadrul ESTC se dezvoltă timp de 10-15 minute după iniţierea electroinfluenţei, nu depinde de cauza şi
localizarea durerii, se menţine analgezie vestigială pe o perioadă de cel puţin 8-12 ore după o şedinţă de 30 minute. Efectele ESTC
sunt blocate cu naloxonă, 5,7-dihidrotriptamină, metergolină şi nu apar la morfinomani. Potenţarea efectelor ESTC poate fi produsă
de inhibitorii enkefalinazelor, precursorii serotoninei, inhibitorii monoaminoxidazei şi triptofanpirolazei.
Efectul analgezic al ESTC a permis de a utiliza această metodă în anesteziologie, ceea ce a contribuit la micşorarea dozelor
de preparate farmacologice, mai cu seamă a analgazicelor opioide, care în unele cazuri au devenit inutile. Astăzi nu există practic
domeniu al chirurgiei unde nu s-a folosit în cadrul anesteziei metoda ESTC.
Această metodă de tratament a durerii s-a folosit cu succes pentru tratamentul unor sindroame algice,problematice pentru
medicina contemporană. Actualmente sunt acumulate un şir larg de informaţii despre efectele suplimentare neanalgezice ale ESTC
cum ar fi: micşorarea intensităţii reacţiilor vasomotorii; stimularea proceselor reparative a ţesuturilor lezate; efecte imunostimulatorii
şi imunomodulatorii; inhibarea creşterii tumorilor; efect antialergic la rinita alergică şi la astmul bronşic; efect antistres; jugularea
sindromului de sevraj alcoolic şi a depresiei etc. Acest spectru larg de efecte homeostazice, activate în componenţa sistemului
antinociceptiv, se manifestă complex şi sistemic doar în cazul funcţiilor dereglate ale organismului.
Priorităţile cele mai importante ale ESTC sunt:
- lipsa efectelor toxice şi alergice;
- un număr limitat de contraindicaţii;
- rentabilitate economică.
Asocierea ESTC cu terapia medicamentoasă raţională deschide noi perspective de tratament.
Studierea în continuare a mecanismelor de influenţă şi a efectelor clinice a ESTC deschide largi perspective pentru
individualizarea parametrilor de influenţă şi sporirea eficacităţii procesului curativ.
Description:
Catedra Anesteziologie şi Reanimatologie Nr.2, USMF “Nicolae Testemitanu”, Congresul II Internaţional al Societăţii Anesteziologie Reanimatologie din Republica Moldova 27-30 august 2009