Abstract:
Procesele displazice în articulaţia coxofemurală se întâlnesc,
comparativ cu alte afecţiuni ortopedice congenitale, frecvent (4,
5, 7). Rolul principal în tratamentul acestei patologii, mai ales în
caz de luxaţie de şold, depinde de tactica şi strategia de depistare
precoce şi tratare ortopedică, începând de la cea mai fragedă vârstă
– după naşterea copilului; prin metode funcţionale, gingaşe
şi cruţătoare. Procedeele de reducere şi stabilizare ortezică prin
forţă sunt inadmisibile (2). La nereuşita metodelor conservatoare
de reducere a femurului luxat, se parcurge la intervenţii chirurgicale,
care de asemenea nu trebuie să fie întârziate. Consecinţele
tratamentului tardiv sunt nefavorabile şi, de regulă, nu stopează
dezvoltarea coxartrozei la aceşti pacienţi. Prezentare de caz. Pacienta B., 1968, luxaţie congenitală de
şold pe dreapta(Fig. 1).
La 18. 09. 1973 s-a efectuat intervenţie chirurgicală (I. Marin)
de tip Salter, plastia defectului osului iliac cu alogrefă corticală,
osteotomie de detorsie, varizare şi medializare de femur cu osteosinteza
fragmentelor prin aloştift confecţionat din os cortical (Fig.
2). Postoperator şi la distanţă recuperarea a decurs satisfăcător.
A absolvit şcoala medie, ulterior s-a căsătorit. A născut 2 copii, a
lucrat şi lucrează în gospodărie sătească proprie, la construcţia şi
amenajarea căreia a participat activ personal. 5 ani (1990-1995)
a lucrat fizic la construcţii înafara republicii. De dispensarizare
şi protecţie medicală nu s-a folosit. În a. 2000, treptat, a apărut
disconfort în articulaţia în cauză, dureri, limitarea volumului de
mişcări. Examenul clinic şi radiologic a determinat diagnosticul:
Coxartroză displazică pe dreapta, gr. III (Fig3). În anul 2007 bolnavei
i s-a efectuat endoprotezare totală de şold. În prezent starea
pacientei este satisfăcătoare, activează în gospodărie.
Peste 30 de ani de la prima operaţie pacienta a avut calitatea
vieţii, activitate funcţională şi profesionistă satisfăcătoare. Să fi
fost pe parcurs la evidenţă dispensarială şi supraveghere medicală,
patologia coxartrozică putea fi cu consecinţe mult mai puţin
pronunţate.
Discuţie şi concluzii
Coxartroza constituie 17,8 la 10000 de populaţie matură, din
care 50,0% are geneză displazică (5). Publicaţii de acest gen în
literatura de specialitate sunt numeroase, însă lucrări consacrate
dinamicii evoluţiei proceselor de deteriorare şi recuperare pe
fundalul displaziei în articulaţiile coxofemurale, începând cu nounăscuţii
şi continuând cu persoanele mature, sunt foarte puţine
(1, 2, 3). De facto, specialiştii ortopezi-pediatri sunt la curent cu
dinamica evoluţiei dezvoltării articulaţiilor afectate în perioada
creşterii copilului până la finele perioadei de adolescenţă. Iar mai
Description:
Catedra Ortopedie, Traumatologie şi Chirurgie de Campanie,
USMF “Nicolae Testemiţanu”, Spitalul Clinic Traumatologie şi Ortopedie
Chişinău, Republica Moldova, Conferinţa Naţională în cadrul Asociaţiei Ortopezilor – Traumatologi din Republica Moldova ”Actualităţi în microchirurgia reconstructivă”, Chișinău, Republica Moldova