Abstract:
Afecţiunile traumatice craniocerebrale în zilele noastre au
devenit unele din cele mai grave și frecvent cauzatoare de deces,
plasându-se pe primele locuri în structura morţii violente,
produse prin acţiunea agenţilor traumatici mecanici. Sursele
contemporane ale medicinii legale menţionează faptul că în
traumele letale ale capului doar leziunile meningo-cerebrale
prezintă anumite particularităţi caracteristice numai pentru
persoanele în etate, spre deosebire de alte categorii de vârstă.
Unii autori menţionează faptul că dilacerarea cerebrală
posttraumatică este mai frecvent întâlnită la bătrâni spre deosebire
de alte categorii de vârstă, procesul fiind explicat prin
micșorarea densităţii și scăderea friabilităţii creierului. Literatura
pe specialitate axată pe neurotraumatologia la vârstnici
arată că și edemul cerebral survine destul de rar la persoanele
de vârsta a 3-ea. Acest fenomen se datorează atât stării de
deshidratare inerente vârstei, cât și gradului de sclerozare ale
vaselor cerebrale. Astfel, se consideră că în traumele craniocerebrale
deschise, la bătrâni, numai în cazuri excepţionale,
apare detritusul cerebral.
Conform unor cercetări anterioare ale noastre, incidenţa
cazurilor de traume craniocerebrale cu consecinţe letale constituie 11,7% din numărul total de cadavre examinate în secţia
tanatologie medico-legală din mun. Chișinău și 24,7% – din totalitatea cazurilor de moarte violentă. Acești indici cu prisosință
ne demonstrează despre actualitatea cercetărilor întreprinse, cu
atât mai mult că problema dată se referă la categoria oamenilor
în etate, la care evoluţia clinică și consecinţele traumei dispun
de particularităţi specifice, care, adesea, nu se încadrează în
concepţiile contemporane.
Scopul lucrării constă în stabilirea incidenţei și specificului
morfologic al traumelor craniocerebrale letale la persoanele
de vârsta a treia.
În calitate de material al investigaţiilor noastre au servit
273 cazuri de traume craniocerebrale cu consecinţe letale ale
persoanelor care au depășit vârsta de 60 ani și care au fost cercetate în secţia tanatologie din mun. Chișinău a Centrului de
Medicină Legală în perioada anilor 2007–2011.
Rezultatele cercetărilor au certificat că circumstanţele în
care se produc traumele craniocerebrale cu consecinţe letale la
diferite grupe de vârstă a populaţiei esenţial se deosebesc între
ele. Astfel, dacă la copii predomină traumatizările prin căderi și
precipitări de la înălţime, apoi la persoanele în etate (peste 60 de
ani) traumele craniocerebrale mai frecvent se produc în timpul
accidentelor cu diverse mijloace de transport sau prin acţiuni
cu obiecte contondente în cadrul actelor de heteroagresiune.
S-a constatat că traumele craniocerebrale cu consecinţe
letale au constituit în perioada investigată 56,3% din numărul
total de leziuni mecanice soldate cu decesul victimelor, iar
majoritatea dintre acestea (70%) au fost bărbaţii. Oscilaţiile
anuale au fost nesemnificative, de la 46 până la 64 cazuri. S-a
observat o descreștere conturată, treptată, a numărului de
traume craniocerebrale odată cu mărirea vârstei persoanelor
decedate. Cel mai mare număr de cazuri (32,6%) s-a înregistrat în grupa de vârstă de 61-65 ani, urmată de reprezentanţii
vârstelor de 66-70 ani (24,6%), de 71-75 ani (18,7%) și 76-80
ani (13,9%). Cel mai mic număr de traume craniocerebrale cu
consecinţe letale, după cum era și de așteptat, s-au înregistrat
la longevivi, la persoanele ce au depășit vârsta de 80 ani și care,
împreună, au constituit doar 10,2%.
Conform datelor noastre locul de deces al victimelor variază, fiind determinat de o serie de factori, precum: volumul
și gravitatea leziunilor corporale, timpul în care se declanșează
suprimarea activităţilor funcţionale ale organelor de importanţă
vitală, capacitatea individuală a victimelor de a supravieţui,
maladiile preexistente, precum și vârsta înaintată a persoanei.
Mai mult de jumătate din victime cu traume craniocerebrale au decedat în instituţiile medicale la diferit timp după
spitalizare, de la câteva minute până la câteva zeci de zile.
Totodată, anual circa în 30-38% de cazuri se constată traume
craniocerebrale deschise, ceea ce indică despre un volum lezional imens și stări periculoase pentru viaţa victimei. Tocmai
în atare cazuri persoanele supuse traumatismului mecanic
au decedat la faţa locului. Cele relatate mai sus se referă și la
traumele craniocerebrale închise, soldate cu imense dilacerări
ale encefalului sau cu revărsate sangvine intracerebrale masive.
Prin urmare, analiza morfo-lezională a cazurilor de traume craniocerebrale cu consecinţe letale denotă că sectoarele de
contuzie ale creierului la persoanele de vârsta a treia sunt mai
intense și ocupă o suprafaţă relativ mai mare, comparativ cu
efectul traumatic constatat la categoriile de vârstă mai tineri,
ceea ce se datorează reducerii elasticităţii vaselor cerebrale. În
același context, s-a stabilit că, uneori revărsatele sangvine epiși subdurale la vârstnici au o suprafaţă și grosime mai mică, ca
urmare a aderenţelor crescute a durei mater de tăblia osoasă
internă. Evoluţia morfologică macroscopică a acumulărilor
sangvine epi- și subdurale, ne-a permis să afirmăm, că hemoragiile meningiene la bătrâni au o perioadă de dezvoltare mai
lentă, fapt ce poate fi explicat prin încetinirea proceselor de
regenerare hemato-tisulară.