Folosirea by-passului extraanatomic în chirurgia vasculară

Abstract

Pînă în prezent nu sunt stabilite cu precizie indicațiile pentru intervenție, tehnicile de aplicare a by-passului extraanatomic şi criteriile de selectare a pacienților. Studiul de față are ca scop elucidarea acestor probleme folosind analiza rezultatelor a unui eşantion de 38 pacienți cu by-passuri extraanatomice operați în perioada anilor 1987- 2010. Indicații pentru efectuarea by-passului extraanatomic a fost ischemia critică a membrelor inferioare asociată cu patologia cardiovasculară şi pulmonară avansată la 21 de pacienți. Alt grup la care s-au aplicat by-passuri de ocolire a fost format din 6 pacienți cu procese supurative. La pacienții cu trautisme vasculare asociate cu distrugere importantă şi infectare a țesuturilor adiacente au fost aplicate 11 by-passuri extraanatomice. Rezultatele obținute depind în mare masură de patul vascular periferic. La pacienții cu ischemie critică pe fondalul aterosclerozei obliterante, cu patologie cardiovasculară şi pulmonară avansată sau cu procese supurative se presupunea o posibilă afectare cronică a patului periferic, astfel rezultatele fiind nu cele mai bune – aproximativ jumatate din by-passuri s-au trombozat în perioada postoperatorie precoce ori la un an. La pacienții cu traumatisme vasculare care prezentau un pat vascular periferic permiabil, toate by-passurile erau funcționale pe toată perioada de observație (de la 1 la 11 ani). Aşadar, şunturile extraanatomice prezintă o alternativă revascularizarilor clasice la anumite grupuri de pacienți şi sunt unica şansă de salvare a membrelor. Aceste proceduri sunt indicate pacienților cu procese supurative, pentru ocolirea zonei afectate. Un alt grup prezintă pacienții cu patologie cardiovasculară şi pulmonară avansată, astfel by-passurile extraanatomice find mai puțin traumatice decît cele tradiționale. La pacienții cu traumatisme vasculare associate cu distrucții tisulare adiacente extinse şi plagi cu contaminare bacteriana severă bypassurile extraanatomice sunt de electie. Cu siguranță aceste proceduri trebuie să le posede oricare chirurg vascular.

Until now there are no precise criteria regarding the surgical management of extraanatomic by-passes. This incudes indications for surgery, by-pass application techniques and patient selection. The aim of the study is to elucidate this problem, by analyzing the outcomes of 38 patients with extraanatomic by-passes. All patients underwent surgery between 1987-2010. Critical ischaemia of the lower limbs associated with advanced cardiovascular and pulmonary pathology served as indication for the use of extraanatomic by-passes in 21 patients. Another group of 6 patients operated with extraanatomic by-passes had septic processes and 11 patients with vascular injuries associated with bacterial contamination and delabrante wounds. The results mostly depended on the peripheral vascular bed. In patients with critical ischaemia associated with atherosclerosis and advanced cardiovascular and pulmonary disease, or septic processes, the peripheral vascular bed was chronically affected, thus negatively influencing the results – thrombosis of the by-passes in the early postoperative period or after one year occurred in one half of patients. In patients with a satisfactory runoff, all by-passes were patent through all the observation period (from 1 to 11 years). In conclusion the extraanatomic by-passes represent an alternative choice for classical revascularization surgery in some groups of patients, and are the only solution for limb salvage. These interventions are indicated in patients with suppurative processes, to avoid the septic focus. Another group consists of patients with associated advanced cardiovascular and pulmonary pathology, thus the extraanatomic by-passes being less traumatic then the traditional ones. Extraanatomic by-passes are also indicated in cases of vascular injuries associated with bacterial contamination and delabrante wounds. Certainly these are procedures that every vascular surgeon must possess.