Material şi metode: 60 pacienți cu Leziuni Lienale(LL) supuşi MNO. USG(FAST) în 100% s-a efectuat ca prim diagnostic al hemoperitoneului, TC–la
48(80%) pentru aprecierea severității LL, în rest LL a fost diagnosticată ecoscopic sau laparoscopic. În 88% s-a efectuat TC cu contrast, inclusiv cu
angiografie (20,83%). Tomografic LL s-au gradat după scara Schweizer(I-V) și scorul Resciniti(1-6), iar cazurile cu angiografie–retrospectiv prin
sistemul MDTC. Laparoscopia s-a efectuat la 16(26,67%) pentru argumentarea opțiunii în cazurile dubioase. Rezultate: USG-FAST pozitivă–36(60%),
negativă–23(38,3%), în 1(1,6%)–neinformativă. Volumul hemoperitoneului ultrasonografic a variat între 100-750ml. Din FAST-negativi în timp
s-au pozitivat 8(34,78%), sensibilitatea metodei constituind 81,8%. Sensibilitatea TC în constatarea LL–95,12%. Conform TC(Schweizer) LL s-au
repartizat: gr.I-10(20,8%), gr.II-15(31,2%), gr.III-21(43,7%), gr.IV-2(4,2%); cele severe(III-IV)–47,91%. În 6(10%) eşecuri TC(Schweizer) constată LL
gr.II(2) şi gr.III(3). Scorul TC(Resciniti) s-a calculat în 75%, media în gr.II–2,11±0,78; gr.III–4,35±0,84, iar la eşec–4±1,22. Media scorului(Resciniti)
la reuşită–2,97±1,75, cu scor 5 în 8(22,2%) cazuri. Conform MDTC, în două eşecuri se constată pseudoanevrism lienal, LL de gr.II și III(Schweizer)
devenind grad 4a, iar cazului de succes cu gr.IV(Schweizer) atribuindui-se gr.3. Laparoscopia în 2 cazuri constată ascită la politraumatizații cu LL la
TC şi lichid liber în volum exagerat, iar într- un caz a indus eşecul prin dezvoltarea instabilității la aplicarea pneumoperitoneului. Concluzii: USG-FAST
este metoda de rutină, rapidă și sensibilă în evidențierea hemoperitoneului. Scara şi scorul TC sunt necesare pentru stabilirea gradului leziunii şi hemoperitoneului,
însă sunt doar orientative în prezicerea necesității operației. Sistemul MDTC pare a fi mai exact în prezicerea eşecului. Laparoscopia
în cazurile dubioase, dar stabilizate, poate concretiza reuşita MNO.
Material and methods: 60 patients with Splenic Injuries(SI) treated nonoperatively (NOM) were included. USG-FAST was used in 100% for hemoperitoneum
diagnosis. CT was used in 80% (n=48) contrast enhanced CT (88%) and arteriography (20,83%). For SI grading CT Schweizer Scale and
Resciniti score (RS) were preferred, MDTC system being used retrospectively in cases with angiography. Laparoscopy in 16(26,67%) appeared as NOM
argument in uncertain cases (polytrauma, hemodynamic instability episodes, coma, excessive fluid volume). Results: USG-FAST positive–36(60%),
negative–23(38,3%), non-informative-1(1,6%). Hemoperitoneum ranged between 100-750ml. 8(34,78%) FAST-negative became positive, the sensitivity
of method being 81,8%. CT(sensitivity 95,12%) revealed: gr.I-10(20,8%), gr.II -15(31,2%), gr.III -21(43,7%), gr.IV- 2(4,2%); severe trauma(III -IV)-47,91%.
In 6(10%) NOM failures were gr.II and III SI. RS was estimated in 75%, with average in gr.II: 2,11±0,78, gr.III: 4,35±0,84, NOM failure: 4±1,22. The
average RS in successful NOM: 2,97±1,75, being 5 in 8(22,2%). MDTC system revealed in two NOM failures lienal pseudoaneurism, SI gr.II,III being
changed in gr.4a and the successful gr.IV in gr.3. Laparoscopy noted ascites in 2 patients with SI and excessive fluid volume on CT and in one case
produced NOM failure by instability development when applying pneumoperitoneum, whithout gr.III SI active haemorrhage. Conclusions: USG-FAST
is a routine method, rapid and sensitive in revealing hemoperitoneum. CT scale and score are necessary for grading SI and hemoperitoneum, but
are only indicative in predicting surgery. RS<2,5p is safe, between 2,5-4,35 needs follow up. MDTC seems to be more accurate in predicting failure.
Laparoscopy in uncertain, but stable patients could confirm successful NOM.
