Introducere. Managementul bolnavilor cu fracturile pelviene, complicate cu hemoragie retroperitoneală
(HgRP) reprezintă subiectul unor discuţii şi studii recente şi continue să fie o problema actuală în chirurgia de
urgenţă.
Scop. Stabilirea influenței tipului fracturii pelviene asupra managementului traumatizaţilor.
Material şi metode. Studiu prezintă analiza a 152 pacienţi cu fracturi a bazinului, complicate cu HgRP, trataţi
în Clinica Chirurgie. A fost analizat raportul vindecaţi/decedaţi conform: multitudinii lezărilor a bazinului
şi organelor intra-abdominale; volumul, răspândirea HgRP şi rezultatul clinic. Leziunile bazinului repartizate
conform clasificării AO/ASIF. Algoritmul de conduită medico-chirurgicală a depins de stabilitatea hemodinamică
şi tipul de fracturi pelviene.
Rezultate. În lotul studiului s-au constatat: fracturile bazinului de tip A-58(38,15%), cu volumul mediu de
HgRP Xn=280 ml, mortalitatea - 27,58%(n=16). Fracturile pelviene rotaţional instabile de tip B-40(26,31%)
pacienţi, cu volum HgRP Xn=600 ml, mortalitatea - 45%(n=18). Fracturile pelviene rotaţional vertical instabile
de tip C - 54(35,52%) pacienţi, cu volum HgRP Xn=2160 ml, mortalitatea - 53,7%(n=29): C1 -50%(n=20), C2 -
44,44%(n=4), C3 - 100%(n=5).
Concluzie. S-a stabilit, că odată cu creşterea instabilităţii în fracturile bazinului (A→C), creşte volumul,
răspândirea hemoragiilor retroperitoneale şi severitatea traumatismului, care provoacă sporirea indicilor
mortalităţii, de aceia managementul în acest grup de pacienţi necesită să fie individual, dependent de tipul
fracturii a bazinului, se aplică stabilizarea precoce a bazinului, tratamentul conservativ a hemoragiilor
retroperitoneale şi fracturilor pelviene cu stabilitatea inelului pelvian (tip A). În cazul fracturilor şi instabilităţii
inelului pelvian (tip B,C) este necesitatea de stabilizare precoce a bazinului, alegerea corectă a complexului
de tratament conservativ/chirurgical al fracturilor oaselor pelviene, orientată spre stoparea şi preîntâmpinarea
hemoragiilor masive retroperitoneale.
Introduction. Management of the patients with pelvic fractures complicated by retroperitoneal hemorrhage is
the subject of recent studies and discussions, and continues to be current problem in emergency surgery.
Purpose. To establish if the type of pelvic fracture influences on the patient management.
Material and methods. Study presents the analysis of 152 patients with pelvic fractures, complicated by
retroperitoneal hemorrhage, treated at Clinic of Surgery. The survivors/dead ratio was analyzed according to
multiple associated pelvic and intra-abdominal organs injuries; retroperitoneal bleeding volume, spreading and clinical outcome. Pelvic injuries were divided according to AO/ASIF classification. The algorithm of surgical
behavior depended on hemodynamic stability and type of pelvic fracture.
Results. In study group: pelvic fractures type A - 58(38,15%), with average volume of retroperitoneal
hemorrhage Xn=280 ml, mortality - 27,58% (n=16). In the group with rotationally unstable pelvic fractures type
B - 40(26,31%) patients, with average volume of retroperitoneal hemorrhage Xn=600 ml, mortality - 45%(n=18).
Vertically unstable fractures type C- 54(35,52%) patients, with average volume of retroperitoneal hemorrhage
Xn=2160 ml, mortality - 53,7%(n=29): C1-50%(n=20), C2-44,44%(n=4), C3-100%(n=5).
Conclusions. It was found that increasing of pelvic fracture instability (A→C) leads to increasing of the volume,
spreading of the retroperitoneal hemorrhage and trauma severity that causes high mortality. Management of these
patients should be individual, depending on the type of the fracture. Conservative treatment of retroperitoneal
hemorrhage and early pelvic stabilization are performed in stable fractures (type A). Complex management is
necessary in unstable pelvic fractures (type B,C) to prevent massive retroperitoneal hemorrhages.
