dc.description.abstract |
Introducere. Colestaza intrahepatică de sarcină (CIS) este o stare patologică care se caracterizează prin modificări ale testelor funcționale hepatice și prezența pruritului cutanat. Se atestă o incidență sporită a sarcinilor multiple, nașterilor premature spontane cu rezultatele perinatale nefavorabile printre gravidele cu CIS.
Scopul. În cadrul acestui studiu au fost evaluate cazurile de colestază intrahepatică de sarcină la gravidele internate în IMSP Institutul Mamei și Copilului pe parcursul anilor 2018 – 2019.
Material și metode. Studiul retrospectiv a fost realizat prin examinarea a 55 cazuri clinice, sarcina și nașterea cărora s-a complicat cu CIS (lotul A) și 150 cazuri, sarcina cărora nu s-a complicat cu CIS (lotul B). În studiu au fost incluși copiii, născuți de la mamele din ambele loturi: 70 în lotul A și 152 în lotul B.
Rezultate. La gestantele cu CIS nașterea prematură a survenit în 23,6% cazuri vs de 9,3% cazuri în lotul de control, Figura 1. Masa medie a nou-născuților a fost de 2873±726g în lotul A și 3453±552g în lotul B (p<0,05). Scorul Apgar la 1 min. sub 7 a fost înregistrat la 12,8% copii din lotul A și 2,6% copii din lotul B.
Durata medie a internării nou-născuților pentru îngrijiri perinatale a consituit 7,7±2,7 zile în lotul A vs de 4,2±2,8 zile în lotul B. Diagnosticul de detresă respiratorie a fost stabilit la 6 copii (8,6%) născuți de gestantele cu CIS, dintre care 5 copii (83,3%) au necesitat administrarea de surfactant pentru maturizarea pulmonară.
Concluzii. Rezultatele perinatale analizate se datorează incidenței semnificative a ratei nașterilor premature printre gravidele cu CIS, care determină detresa respiratorie a nounăscuților și necesitatea de îngrijire a lor în condiții de staționar. |
en_US |