Particularitățile clinico-evolutive în cadrul demențelor de diferita geneză. Criterii diferențial-diagnostice

Abstract

Introducere: Demența reprezintă o afectiune neurodegenerativa caracterizata prin deteriorare cognitiva progresivă, asociată cu un spectru larg de simptome psihice și comportamentale. Exista numeroase condiții morbide care duc la apariția demenței cum ar fi: boli neurologice, vasculare, genetice. Debutul, evoluția, durata diferitor forme de demența diferă în funcție de factorul etiologic care a dus la apariția acesteia. Scopul lucrării: Elucidarea principalelor aspecte etiologice, celor mai frecvente forme de demență, particularităților de debut, durată, evolutie din cadrul diferitor tipuri de dementă, evidențierea manifestarilor clinice și sindroamelor psihopatologice de bază și a principalelor criterii diferențial diagnostice. Material și metode: S-a realizat un studiu bibliografic al literaturii științifice de specialitate, analiza critică a surselor bibliografice online privitor la principalii factori etiologici implicați în geneza demențelor, particularităților clinice și evolutive de baza în diferite tipuri de demența. S-au analizat datele epidemiologice globale întru determinarea celor mai frecvente forme de demență. Rezultate: În urma studiului efectuat s-a constatat că cea mai frecventă formă de demență este boala Alzhemier, responsabilă pentru aproximativ 60-70% din cazuri. Demența vasculară rezprezinta aproximativ 20-25% din cazuri. Demență cu corpi Lewi 10-15% . Celelalte tipuri de demență se întîlnesc în proporție de până la 5-10%. S-a stabilit că tabloul clinico-evolutiv prezintă varietăți în raport cu personalitatea premorbidă, vîrsta debutului, precum și cu natura și localizarea procesului organic care o generează. Vârsta reprezintă cel mai mare factor de risc. Rata de demență se dublează cu fiecare decadă după 60 ani. Formele precoce, la 30 - 35 ani, apar la cei cu forme genetice. Concluzii: Cunoașterea particularităților clinico-evolutive, a criteriilor de diagnostic diferențial ne permite diagnosticarea și tratamentul cât mai precoce a pacienților cu demență ceea ce poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții și întârzia dizabilitatea provocată de aceasta.