Complicații în tratamentul defectelor osului tibial prin procedeul Ilizarov

Abstract

Introducere. Defectele osului tibial reprezintă cu adevărat o provocare pentru specialiştii ortopezi, tibia fiind unul din cele mai mari oase ale scheletului, deseori nu-şi găseşte suficiente „rezerve” de ţesut osos în organism pentru a compensa pierderile posttraumatice. Îndeosebi în defecte circulare această „criză” de ţesut osos este resimţită într-atât încât unica soluţie viabilă de a păstra membrul rămâne metoda calus-distracţie. Scop. Trecerea în revistă a complicaţiilor manifestate pe parcursul tratamentului defectelor circulare diafizare de tibie şi măsurile efectuate în depăşirea reuşită a lor. Material şi metode. În lucrare este adusă analiza efectuată asupra 65 de cazuri clinice de tratament a defectelor circulare de tibie. În cadrul lotului studiat au dominat bărbaţii cu 48 cazuri faţă de femei cu 14. Lungimea maximală a defectului de os tibial recuperat a constituit 21 cm – minimală 5 cm. Complicaţiile mai des întâlnite au fost: Infectarea ţesuturilor în jurul broşelor (la toţi pacienţii); defecte de părţi moi asociate celor osoase - 92%; infecţii la fragmentele osoase – 17,8%; consolidări întârziate 56%; pseudartroze – 18%; rupere broşe – 7%; hemoragii intraoperatorii – 4,7%; neformare regenerat osos matur satisfăcător – 3,8%; redori articulare – 88%; scurtare de segment – 92%; dezaxare – 12%, edemul gleznei şi piciorului – 18%; artrite reactive – 15%; răspuns alergic şi exematic local – 3%; segment dureros – 5,5% şi osteoporoză locală la 11%. Rezultate. La toţi pacienţii scopul pretins de noi a fost realizat. Concluzii. Complicaţiile postoperatorii la tratamentul defectelor osului tibial prin metoda Ilizarov sunt inevitabile. Aceasta impune o conduită postoperatorie cu monitorizări frecvente indiferent de durata de la intervenţia chirurgicală.

Introduction. Tibial bone defects represents really a challenge to orthopedic specialists because tibia, as one of the biggest bones of the skeleton, often can not find enough bone "reserves" in the body to compensate the post traumatic losses. Especially in circular defects, this bone tissue “crisis” is felt intractable that the only viable solution to keep member remains callus distraction method. Purpose. To review the complications manifested during treatment of circular diaphyseal tibial defects and the measures undertaken to overcome them successfully.Material and methods. The paper reflects the analysis carried out on 65 clinical cases of treatment of circular tibial defects. The study group was dominated by men – 48 cases, women being 14 cases. The maximum length of recovered tibial bone defect was 21 cm, the minimal - 5 cm. Most common complications were: infection of the tissues around brooches – 100%; soft tissue defects associated with bone defects- 92%; infections of the bone fragments - 17.8%; 56% delayed consolidation; non unions - 18%; brooches breaking- 7%; intraoperative bleeding - 4.7%; non formation of satisfactory regenerated mature bone- 3.8%; joint stiffness - 88%; segment’s shortening- 92%; misalignment - 12%, ankle and foot edema- 18%; reactive arthritis- 15%; allergic and local exematic response- 3%; painful segment - 5.5% and 11%- local osteoporosis. Results. In all patients claimed purpose has been achieved. Conclusions: postoperative complications of tibial bone defects treatment by Ilizarov method are inevitable. This requires a postoperative conduct with frequent monitoring recklessly the period after the surgery.