Abstract:
Introducere:
Endocardita infecţioasă (EI) este o patologie microbiană endovasculară cu
mortalitate înaltă. Incidenţa EI 3-10 episoade la 100.000 persoane/an, raport
bărbați/femei 2:1. Rata înaltă a mortalităţii este estimată anual la 30-40%,
mortalitatea intraspitalicească constituind 15-20%, cauzată de complicații
cardiovasculare în 90-95%, neurologice în 15-30%, embolice în 20-50% și septice
în 12-17%.
Scopul:
Determinarea predictorilor mortalității în endocardita infecțioasă.
Material și metode:
Studiu retrospectiv-prospectiv pe 161 pacienți cu dovezi clinice și paraclinice de EI,
examinați în anii 2013–2019, la Institutul de Cardiologie și Spitalul Clinic Municipal
„Sfânta Treime”. Pacienții devizați în două loturi supraviețuiți 130 (80,7%) și
decedați 31 (19,3%). Bărbați 73,9% (n=119) și femei 26,1% (n=42), raportul b/f
2,8:1, cu vârsta medie 52,5 ani ± 13,6 ani.
S-au studiat factorii de agravare a sănătății la pacienții cu EI. Analiza și
prelucrarea statistică a datelor a fost efectuată cu ajutorul software-ului
statistic Epi Info ver. 7.2.2.16. Variabilele au fost comparate folosind testul t,
iar semnificația statistică a fost definită de valoarea p ≤ 0,05.
Rezultate:
Predictorii mortalității la pacienții cu endocardită infecțioasă în studiul nostru sau
determinat a fi: diabetul zaharat (OR 4,0; CI 95%, 1,51 - 10,7; p < 0,05),
hemocultura pozitivă (OR 3,4; CI 95%, 1,51 - 7,67; p < 0,05), Staphylococcus
aureus ca agent patogen (OR 4,4; CI 95%, 1,47 - 13,42; p < 0,05), Staphylococcus
epidermidis ca agent patogen (OR 4,7; CI 95%, 1,09 - 19,83; p < 0,05), vegetații
pe trei valve (OR 7,8; CI 95%, 1,23 - 50,4, p < 0,05), complicațiile embolice (OR
9,3; CI 95%, 3,87 - 22,1; p < 0,001), insuficiența cardiacă NYHA IV (OR 2,9; CI
95%, 1,08 - 7,66; p < 0,05), șocul septic (OR 8,5; CI 95%, 2,74 - 26,1; p < 0,001),
insuficiența renală acută (OR 4,7; CI 95%, 1,09 - 9,83; p < 0,05) și abcesul
cardiac (OR 13,8; CI 95%, 1,4 - 137,8; p < 0,05).
Concluzii:
Există factori de risc în studiul nostru care servesc ca predictori ai mortalității la
pacienții cu endocardită infecțioasă. Acești predictori pot identifica acei pacienți
eligibili pentru o antibioticoterapie promptă și adecvată, și/sau intervenție
chirurgicală urgentă.