Tactica medico-chirurgicală la pacienţii cu leziuni intraabdominale în cadrul politraumatismelor

Abstract

Introducere. Tratamentul politraumatismelor include probleme interdisciplinare, iar varietatea noilor modalităţi imagistice, protocoalele curative şi tehnicile miniinvazive au un impact important asupra serviciului de traumă.Scop. Optimizarea tacticii medico-chirurgicale în leziunile organelor intraabdominale în cadrul politraumatismelor. Material şi metode. S-au analizat rezultatele tratamentului a 895 pacienţi cu politraumatisme cu componentă abdominală trataţi în IMU în 1998-2007. 371(41,5%) s-au prezentat cu hemodinamică instabilă, 524(58,5%) – stabilă, 140(15,6%) – status neurologic sub 11 după Glasgow. Operaţii de urgenţă imediată au fost aplicate la 393(43,9%) politraumatizaţi simultan cu măsurile de resuscitare: laparotomie – 363(92,37%), toracotomie – 16(4,07%), operaţii simultane pe craniu, locomotor – 23(5,8%). Operaţiilor de urgenţă amânată au fost supuşi 350(69,72%) stabili hemodinamic. S-a selectat un lot de politraumatizaţi cu leziuni de organe parenchimatoase pentru tratament non-operator. În operaţiile amânate au fost încadrate intervenţiile extraabdominale, cu preponderenţă în fracturile locomotorului şi grilajului costal toracic. Rezultate. Letalitatea generală 19,9%, cea postoperatorie – 21,12%, fiind semnificativ mai mare după operaţiile imediate comparativ cu nivelul acesteia după operaţii de urgenţă amânată (p<0,001). Concluzii. Alegerea şi succesivitatea intervenţiei chirurgicale în politraumatisme este determinată de prioritatea severităţii traumatismului şi declanşarea complicaţiilor cu pericol vital. Indicaţiile absolute de laparotomie, aceasta fiind de primă intenţie, admit efectuarea intervenţiilor şi în alte regiuni anatomice ale organismului în momentul secund. Terapia adecvată antişoc la spitalizare şi tactica medico-chirurgicală optimizată în pоlitraumatisme incluzând mijloacele tehnice, modalităţile curative, momentul operator, influenţează rezultatele tratamentului şi pronosticul.

Introduction. Polytrauma treatment includes interdisciplinary issues and variety of new imaging methods, treatment protocols and minimal invasive techniques have an important impact on trauma care service. Aim. Optimization of medical-surgical tactics in intraabdominal injuries in polytrauma. Material and methods. Treatment results of 895 polytrauma patients with abdominal injuries treated within IEM during 1998-2007 were analyzed. 371 (41.5%) presented with unstable hemodynamics, 524 (58.5%) – stable, 140 (15.6%) – neurological status below 11 pts according to Glasgow score. Immediate emergency surgery was performed in 393 (43.9%) polytrauma patients simultaneously with resuscitation procedures: laparotomy – 363 (92.37%), thoracotomy – 16 (4.07%), simultaneous operations on skull, locomotors – 23 (5.8%). Delayed emergency surgery was performed in 350 (69.72%) hemodinamically stable patients. A group of patients with parenchymal organ injuries was selected for nonoperative management. Delayed operations were performed mainly for extraabdominal injuries – locomotor and ribcage. Results. General mortality rate was 19.9%, postoperative – 21.12%, and was significantly higher after immediate surgery compared with delayed emergency operations (p<0,001). Conclusion. The choice and consecutiveness of surgery in polytrauma is determined by the priority of trauma severity and release of complications with lethal potential. Absolute indications for laparotomy, when it is the first choice, admits performing of operations in other anatomical regions as the second step. Adequate antishock therapy upon admission and optimized medical-surgical tactics in polytrauma including technical equipment, treatment modalities, time of surgery, have a major impact on treatment results and prognosis.