dc.description.abstract |
Introducere
Patologia cardiovasculară cunoaşte în ultimii
ani o creştere alarmantă a incidenţei, HTA fiind considerată cea mai frecventă afecţiune în acest context.
OMS consideră că bolile cardiovasculare constituie
prima cauză de mortalitate în lume. Statisticile arată
o creştere a incidenţei, astfel că ”în 2012 au existat
17,3 milioane decese, dintre care 7,3 milioane s-au
datorat bolii coronariene, 6,2 milioane au avut un
atac cerebral şi 9,4 milioane au avut drept cauză
directă HTA”. În acelaşi sens, o analiză a OMS şi a
Societăţii Internaţionale de HTA, realizată în 2014,
a scos în evidenţă faptul că HTA constituie ”cel mai
important factor de risc pentru deces şi dizabilitate
la scară mondială” şi ”cel mai răspândit factor de risc
cardiovascular de pe glob”.
În România, prevalenţa HTA este foarte mare –
aproximativ 7 milioane de persoane sau 40% din populaţia ţării. De asemenea, se constată apariţia bolii
la vârste tinere, sub 40 de ani, ceea ce constituie un
adevărat semnal de alarmă. Este important de precizat faptul că studiile au demonstrat că există o relaţie
de interdependenţă clară între HTA şi riscul cardiovascular, uneori chiar independent de alţi factori de
risc. Astfel, rolul medicului de familie este extrem de
important, HTA fiind practic cea mai frecventă formă
de boală cronică, monitorizată în cabinet.
Prevenţia este esenţială, medicina de familie
având un rol foarte important, fiind singura specialitate care are ca obiect de activitate şi prevenţia.
Depistarea la timp a valorilor crescute de TA şi a celorlalţi factori de risc cardiovascular, tratarea corecta,
prevenirea afectării organelor-ţintă şi a complicaţiilor, evaluarea corectă a riscului cardiovascular sunt
obiectivele pe care trebuie să le aibă medicul de
familie în abordarea şi managementul pacientului
cu HTA şi risc de boală cardiovasculară. Obiective
Există însă o multitudine de necunoscute încă
în această patologie, cu identificarea a ”noi” factori
de risc, ce ar putea avea rol în apariţia HTA şi a patologiei cardiovasculare, în determinarea unui risc
cardiovascular crescut. Unul dintre aceşti ”noi” factori
de risc cardiovascular este considerat, în ultimii ani,
deficitul de vitamina D. Relaţia dintre vit. D şi riscul
cardiovascular face obiectul mai multor studii în
ultimii ani, dovedindu-se faptul că există o legătură
directă între deficitul de vit. D şi un risc cardiovascular crescut.
Material şi metodă de cercetare
Am efectuat un studiu prospectiv, desfăşurat
între anii 2011 şi 2017, pe un lot de 316 pacienţi din
lista proprie de capitaţie, care au fost diagnosticaţi
cu HTA, după o monitorizare de trei luni de zile ale
valorilor TA (dintr-un lot total de 692 pacienţi). Parametrii monitorizaţi la toţi pacienţii incluşi în studiu
au fost: greutate, înălţime, circumferinţa abdominală,
indicele de masă corporala,Tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă, colesterol total, HDL, LDL, non-HDL
colesterol, trigliceride, glicemie, uree, creatinina serică-RFG, acid uric, fibrinogen, VSH, hs-CRP (ca marker
al riscului cardiovascular), calciu seric, osteodensitometrie. La 146 de pacienţi din lotul de 316 (F-106 şi
B-40) s-a dozat şi vit. D (25-hidroxi vitamin D).
Criterii de includere pentru acest studiu au fost:
vârsta de 35-65 ani, prezenţa HTA+/-BCV, DZ, obezitate, depresie. Criterii de excludere: vârsta <35 ani
şi >65 ani, prezenţa osteoporozei/osteopeniei în
tratament, hipocalcemie sau afecţiuni tiroidiene în
tratament. Valoarea normală a vit. D (25 hidroxi) a fost
considerată >30 ng/ml (conform Societăţii Europene
de Endocrinologie).
Rezultate obţinute şi discuţii
Cercetările efectuate în studiu au elucidat mai
multe aspecte:
• Valori mici (<10 şi 10-20 ng/ml), respectiv deficitul sever sau moderat de vit. D, se atestă mai
frecvent la femei decât la bărbaţi.
• Grupele de vârstă 41-50 de ani şi 51-60 de ani
sunt cele mai expuse, mai ales la femei.
• Obezitatea (evaluatăprinIMC,CA) este înrelaţie
invers proporţională cu nivelul de vit. D (IMC şi
CA crescute – vit. D scăzută), IMC este mai crescut la femei decât la bărbaţi, grupele de vârstă
41-50 de ani şi 51-60 de ani fiind mai expuse.
• Relaţia dintre hs-CRP şi vit. D. Riscul cardiovascular moderat sau crescut (conform datelor şi
valorilor de laborator) este prezent la peste 50%
din pacienţii din lotul studiat. Se evidenţiază o relaţie invers proporţională între vit. D şi valoarea hs-CRP (vit. D scade, riscul cardiovascular
creşte).
• Corecţia deficitului de vit. D prin administrarea
acestei vitamine, conform ghidurilor Societăţii Europene de Endocrinologie, a arătat o
normalizare a valorilor – 25 (OH) vit. D, după 8
săptămâni de tratament.
• La pacienţii care prezentau variabilitate a TA
s-a obţinut o stabilizare a valorilor şi o scădere
a TA sistolice cu 10-15 mmHg la 82% din pacienţii cuprinşi în studiu şi a TA diastolice cu 5-10
mmHg la 35%.
Exista o seama de limite pe care studiile viitoare
ar trebui sa le depăşească: încă mai este nevoie de
dovezi care să explice relaţia dintre deficitul de vitamina D şi boala cardiovasculară, rolul suplimentării
cu această vitamină în protecţia cardiovasculară.
Concluzii
Astfel, se poate considera că vitamina D are un
rol important în organism, deficitul acesteia este
foarte frecvent în populaţie şi ar putea fi considerat factor ”nou” de risc cardiovascular, iar grupa de
vârstă 40-50 de ani are cele mai multe variabile şi
este cea care poate fi abordată cel mai bine pentru
prevenţie. |
|