Scopul studiului dat a fost de a sensibiliza specialiştii chirurgi, gastroenterologi asupra principiilor actuale în tratamentul
chirurgical adresat stricturilor iatrogene a căii biliare principale.
Material şi metode: În perioada ultimilor 20 de ani, în Clinica 1, Catedra 2 Chirurgie au fost spitalizaţi 228 pacienţi cu stricturi
iatrogene a căilor biliare. Evaluarea clinică a bolnavilor a inclus câteva etape consecutive: 1). stabilirea diagnosticului
etiopatogenetic; 2). decompresiunea preoperatorie a arborelui biliar; 3). actul chirurgical reconstructiv. Principiile evaluării
diagnosticului etiopatogenetic urmate de noi au permis stabilirea următoarei repartiţii a localizării stricturilor după Bismuth: tip I –
62 (27,22%) cazuri, tip II – 86 (37,72%) cazuri, tip III – 66 (30%) cazuri, tip IV – 14 (5,08%) cazuri. În cazul stricturilor biliare,
după cuparea icterului şi a infecţiei biliare, am efectuat derivaţiile bilio-digestive în dependenţă directă de nivelul obstacolului,
preferând cele bilio- jejunale pe ansa izolată în Y a la Roux.
Rezultate: În perioada postoperatorie am apreciat complicaţiile în 14 (6,14%) cazuri. La zece (4,39%) pacienţi s-au dezvoltat
supuraţii postoperatorii, care au fost soluţionate prin asanarea chirurgicală; iar în 4 (1,75%) cazuri – dehiscenţă parţială
anastomotică, care a fost rezolvată conservativ. Letalitatea postoperatorie a fost marcată în 6 (2.63%) cazuri.
Concluzii: Stricturile iatrogene a căii biliare principale au o evoluţie complicată, cu multe intervenţii chirurgicale, necesitând
numeroase internări. În prima etapă se va recurge la decompresiune de arbore biliar, iar după cuparea procesului inflamator se
va realiza reconstrucţia bilio-digestivă, care este în raport direct cu nivelul localizării.
The aim of our study was to sensitize surgeons and gastroenterologists to the contemporary principles of surgical treatment of
iatrogenic biliary strictures of the main biliary duct.
Material and methods: During the last 20 years, there were hospitalized 228 patients with iatrogenic biliary strictures in the 1st
Clinic of Surgery Chair nr.2. Clinical evaluation included several consecutive steps: 1). setting the ethiopatogenic diagnosis; 2).
preoperative decompression of the biliary tree; 3). reconstructive surgical act. The principles of evaluation of the ethiopatogenic
diagnosis allowed us to establish the following distribution of the localization of the strictures according to Bismuth: type I – 62
(27.22%) cases, type II – 86 (37.72%) cases, type III – 66 (30%) cases, type IV – 14 (5.08%) cases. In case of biliary strictures,
following the cut of jaundice and biliary infection, bilio-digestive derivations have been performed according to the level of the
obstacle, preferring the bilio-jejunal on isolated loop in Y a la Roux.
Results: In the postoperative period were appreciated the complications in 14 (6.14%) cases. Ten (4.39%) patients with
postoperative suppurations which were solved through surgical debridement; 4 (1.75%) cases of partial anastomoses
dehiscence, managed conservatively. The postoperative lethality was of 6 (2.63%) cases.
Conclusions: The iatrogenic biliary strictures of the biliary ducts have a complicated evolution, with many surgical interventions
and hospital confinements. In the first stage decompression of the biliary tree is performed and following the cut of the
inflammatory process, bilio-digestive reconstruction is done.
