Introducere: Traumatismele toraco-abdominale implicând doua cavități vitale, comportă un risc sporit de morbiditate și
mortalitate; erorile sau ezitările în conduită pot fi penalizate cu exod nefavorabil. Consecutivitatea și volumul ajutorului medical
acordat sunt subiecte actuale de dezbateri.
Scopul studiului: Identificarea punctelor de referință pentru optimizarea conduitei diagnostico-curative a pacienților cu
traumatisme ale zonei toraco-abdominale.
Material și metode: S-a efectuat examinarea retrospectivă a 181 traumatizați, cu plăgi localizate în zona toraco-abdominală. A
fost analizată conduita de diagnostic și curativă aplicate. Repere analizate: manifestările clinice, metode complementare de
examinare – imagistice și laparoscopia.
Rezultate: Din totalitatea pacienților, 63 au fost simptomatici, iar 118 – asimptomatici la momentul adresării. Pentru pacienții
fără semne clinice specifice conduita a urmat: laparoscopie – 29 traumatizați și explorarea locală a plăgii – 141. Tratament
urmat: toracotomie – 6 pacienți; laparotomie – 62. Leziunile diafragmei au fost confirmate la 28 (15,5%) traumatizați.
Concluzii: Leziunile izolate ale diafragmei sunt asimptomatice în perioada precoce. Reper primar în determinarea conduitei
este tabloul clinic. Pacienții simptomatici urmează laparotomie sau toracotomie imediată, iar pacienții asimptomatici –
laparoscopie diagnostico-curativă. Ramâne de a stabili posibilitatea și limitele aplicabilității conduitei nonoperatorii la această
categorie de traumatizați.
Introduction: Thoraco-abdominal injuries implicating two vital cavities carry a high risk of morbidity and mortality and errors,
and hesitations in the management of these patients may lead to unfavorable results. The sequence and volume of the provided
medical care are subjects to debate.
The aim: To identify the reference points for diagnosis and treatment tactics optimization in patients with thoraco-abdominal
injuries.
Material and methods: Retrospective analysis of 181 patients with thoraco-abdominal injuries was conducted. The diagnostic
and treatment tactics were analyzed, including: clinical features, additional examination methods – imaging and laparoscopy.
Results: At admission 63 patients were symptomatic and 118 – asymptomatic. Patients lacking specific clinical features
underwent: laparoscopy – 29 cases and local wound exploration – 141. Treatment included: thoracotomy – 6 patients;
laparotomy – 62. There were 28 (15.5%) patients with confirmed diaphragmatic ruptures.
Conclusion: Isolated diaphragmatic ruptures are asymptomatic in the acute phase. Clinical features are the cornerstone of the
management. Symptomatic patients should undergo immediate thoracotomy or laparotomy, while asymptomatic patients –
diagnostic laparoscopy. An issue to be researched remains the opportunity and the criteria for nonoperative management of
these patients.
