Introducere: Actualmente, managementul terapeutic optim al peritonitei bacteriene secundare (PBS) nu reprezintă încă un
consens şi continuă să ridice discuţii în ceea ce priveşte tactica terapeutică şi chirurgicală.
Material şi metode: Au fost evaluaţi 27 de pacienţi cu PBS dezvoltată pe fondalul cirozei hepatice, care s-au aflat la tratament în
perioada 2008-2015, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 ani. Toţi pacienţii au avut o durată a bolii hepatice cronice peste 5 ani.
Regula terapeutică adresată PBS a inclus diagnostic precoce, tratament cu cefalosporine de generaţia a III-a cu toxicitate
redusă, tactica expectativă chirurgicală la pacienţii cu evoluţie extrem de gravă şi operaţii minim-invazive ghidate după principiul
„primum non nocere”, adresate pacienţilor cu PBS.
Rezultate: Paleta de manifestări a fost de la bacterascită asimptomatică până la un sepsis cu o progresie rapidă spre exitus. Cele mai
frecvente semne: febra, encefalopatia, durerea abdominală, diareea, ileusul. Douăzeci de pacienţi au fost trataţi medicamentos, în 7 cazuri s-a
intervenit chirurgical, în 3 dintre acestea – pe cale minim-invazivă laparoscopică. Evoluţia PBS s-a complicat: cu hemoragie digestivă
superioară (3 cazuri), EP (8 cazuri), sindrom hepato-renal (7 cazuri). Letalitatea generală – 9 cazuri (33%), recidiva de PBS – 2 cazuri.
Concluzii: Experienţa acumulată ne permite să constatăm că atitudinea interdisciplinară față de PBS este justificată şi absolut
necesară: echipa instruită compusă din hepatolog/gastroenterolog, reanimatolog, endoscopist şi chirurg este indispensabilă.
Introduction: At present, the optimal therapeutic management of secondary bacterial peritonitis (SBP) does not reach yet a
consensus and continue to rise the discussion regarding the therapy and surgery.
Material and methods: Twenty seven patients (aged between 25 and 64 years) with SBP developed on the basis of liver
cirrhosis, treated during 2008-2015 were evaluated. All patients had chronic liver disease lasting more than 5 years. Therapeutic
approach addressed SBP included: early diagnosis, treatment with third generation of cephalosporins with low toxicity, using of
expecting surgical tactics in patients with extremely severe condition and minimally invasive operations guided by the principle
of „primum non nocere” to patients with SBP.
Results: The manifestations varied from asymptomatic bacterial ascytis up to a sepsis with rapid progression to death. The
most common signs were: fever, encephalopathy, abdominal pain, diarrhea, and ileus. Twenty patients were treated medically,
surgery was performed in 7 cases, 3 of them – minimally invasive laparoscopic. SBP evolution was complicated with upper
digestive bleeding (3 cases), EP (8 cases), hepato-renal syndrome – (7 cases). General mortality was – 9 cases (33%),
recurrent SBP – 2 cases.
Conclusions: The experience allows us to conclude that SBP obligatory requires the interdisciplinary approach as well as
trained team composed from hepatologist / gastroenterologist, reanimatologist, endoscopist and the surgeon.
