Toleranța alterată la glucoză se asociază cu un prognostic nefavorabil la bolnavii cu infarct miocardic acut

Abstract

Proporția subiecților cu tulburări de glicoreglare necunoscute anterior este destul de mare printre bolnavii cu infarct miocardic acut (IMA). Prognosticul post-infarct al pacienților (P) cu toleranță alterată la glucoză (TAG) este puțin studiat. Am analizat evoluția IMA pe termen lung la P cu TAG versus subiecții cu toleranță normală la glucoză (TNG) și cu diabet zaharat cunoscut (DZ). Material și metode. Lotul de studiu l-au alcătuit 392 P ci IMA spitalizați consecutiv timp de 2 ani în Clinica de cardiologie care au supraviețuit spre externare, 296 fără diabet (nD) și 96 cu DZ. Subiecții nD au fost supuși unui test oral standard de toleranță la glucoză (ziua 10 a bolii) care a stabilit TNG la 170 (57,4%) P, toleranșă scăzută (TSG ) la 106 (35,8%) și DZ nou depistat (DZN) la 20 (6,8%). P au fost separați în trei grupuri: cu TNG, TAG (TSG+DZN) și DZ. Durata de urmărire a constituit 56,4±1,6 luni. Punctele finale analizate: decesul de cauză generală și cardiovasculară (CV), evenimentele CV majore (infarctul miocardic repetat, accidentul vascular cerebral, decesul). Rezultate. P cu TAG și DZC au fost mai în vîrstă față de cei cu TNG (p<0,01). Proporția de femei a fost mai mare în grupul cu DZ (p<0,05). Frecvența obezițății, HTA (), dislipidemiei a predominat la P cu DZ (p<0,01) și nu s-a deosebit în grupurile cu TAG și TNG. Fumatul s-a întîlnit mai rar la P cu TAG și DZ vs TNG (p<0,001). Sindromul metabolic s-a înregistrat mai frecvent la P cu TAG și DZ față de TNG (p<0,001). Grupurile nu s-au deosebit după mărimea enzimatică (CK MB) și localizarea IMA. Fracția de ejecția a ventriculuiui stîng a fost mai scăzută la P cu TAG și DZ versus TNG (44,7±0,8% vs 43,8±0,8% vs 46,7±0,7% p<0,05). La urmărire de durată P cu TAG și DZ versus cu TNG au înregistrat în proporție mai mare insuficiență cardiacă (IC) clasa NYHA ≥3 (p<0,01), mortalitate de cauză generală (p<0,01) și CV (p<0,01) și punctul final compozit de evenimente CV majore (p<0,01). Prin regresia lui Cox au fost identificați următorii factori predicitivi pentru mortalitate: vîrsta (HR 1,045; 95%CI:1,020 – 1,071 p< 0,001), istoricul de IC (HR 2,05; 95%CI: 1,260 – 3,350 p=0,01), FEVS (HR 0,967;95%CI:0,940 – 0,990 p<0,05), glicemia la 2 ore în TOTG (HR 1,116; 95%CI:1,012 – 1,230 p<0,05). Concluzii. Prognosticul pe termen lung la pacienții cu IMA și TAG este nefavorabil, semnificativ mai sumbru comparativ cu cel al subiecților cu TNG și asemănător bolnavilor cu diabet zaharat. Identificarea persoanelor cu TAG are valoare prognostică importantă în IMA.