Tratamentul chirurgical paliativ în cancerul gastric avansat este o realitate indiscutabilă, aceptată de comunitatea medicală. Gastrectomia paliativă previne asemenea complicații ca stenoza, hemoragia, perforația, reduce intoxicarea tumorală, creând condiții mai favorabile pentru chimioterapie şi radioterapie. Volumul operațiilor paliative în multe cazuri se limitează la înlăturarea stomacului, omentului mare şi mic. În ultimul timp aplicăm tot mai frecvent limfadenectomia lărgită curativă în regiunea ateriei hepatice şi ramificărilor ei – H, trunchiului celiac –C, aortei –A, arteriei lienale şi hilul splinei – L. Uneori se efectuează şi limfadenectomie retroperitonială la baza mezoului intestinal. În studiu au fost incluşi 52 de bolnavi de cancer gastric avansat ,care au suportat gastrectomie paliativă cu omentectomie şi 49 bolnavi, la care operația a fost lărgită prin linfadenectomie retroperitoneală Hepatoceliacoaortică şi Hepatolienalociliacoaortică. În perioada postoperatorie la pacienții primului grup s-au înregistrat 4 complicații purulente, 3 pancreatite acute, o dehiscență a anastomozei esofagojejunale. În grupul doi s-au constatat 2 complicații purulente, 7 pancreatite acute. La 5 pacienți s-a înregistrat limforee. După tratamentul conservativ administrat, toate complicațiile au fost lichidate. Bolnavii incluşi in studiu au beneficiat de tratament chimioterapicîin perioada postoperatorie. Analizînd rezultatele la distanță, am constatat manifestări de avansare a procesului după 16 luni de la operație în primul grup şi după 24 luni - la pacienții care au suportat limfadenectomie lărgită în volum de Hepatoceliacoaortica şi
Hepatolienalociliacoaortică.
Curative lymphodissection HCA and HLCA in cases of palliative total gastric rezections does not signifficantly influence on the postoperative complications, eventhow it does contribute to the late cancer progression and increasing the average period of survival.