Insuficiența intestinală postoperatorie prezintă una din complicațiile obscure cu evoluție deosebit de gravă şi pericol major de insuficiență poliorganică.
Astfel se impune restabilirea cît mai timpurie a funcțiilor intestinale la bolnavul operat. Scopul: studierea eficacității terapeutice a electromagnetobiorezonanței la bolnavii cu sindromul insuficienței intestinale postoperatorii. Material şi metode: Lotul de bază a inclus 39 bolnavi, bărbați -20, femei
-19, cu vîrstă de la 18 până la 79 ani cu peritonite postoperatorii de diversă geneză. Lotul martor a fost format din 28 bolnavi cu peritonite fără aplicarea electromagneto-biorezonanței postoperatorii, similar după vîrstă şi sex. Intervenții chirurgicale sau efectuat pentru: apendicită destructivă – 12, ulcer
gastro-duodenal perforat – 7, ileus aderențial intestinal acut – 5, colecistită acută calculoasă destructivă- 8, pancreonecroză- 7. Funcțiile motorie şi
evacuatorie au fost monitorizate prin înregistrarea elecrtogastroenterogramei. Rezultate: În lotul de bază am consemnat o revigorare mai rapidă a
funcțiilor motorii şi evacuării intestinale şi gastrice, comparativ cu lotul de control. Peristaltismul intestinal în lotul martor s-a apreciat în mediu peste
32±4 ore postoperatorii. La bolnavii lotului de bază acest termen a constituit în mediu 20,9±3 ore, diferență semnificativă. Am consemnat o anumită
consecutivitate în restabilirea activității bioelectrice a tractului digestiv: inițial segmentul jejunal (a 3 zi postoperatorie ), apoi ileonul şi a stomacului
(4-5 zi postoperatorii). Concluzii: Utilizarea electromagneto-biorezonanței în perioada postoperatorie la bolnavii cu patologie abdominală chirurgicală
complicată cu peritonită accelerează procesele de restabilire a funcției motor-evacuatorii a tractului gastro-intestinal şi pot fi obiectivizate prin datele
electrogastroenterografiei.
Postoperative intestinal insufficiency represents one of the obscure complications, with the severe evolution, evolving serious danger of poliorganic
insufficiency. This requires restoration of bowel function earlier at the operated patient. The aim: To study the therapeutic efficacy of the electromagnetic-biorezonance in patients with postoperative intestinal failure syndrome. Material and methods: Lot base including 39 patients, men -20, women-19
aged from 18 to 79 years with postoperative peritonitis of various geneses was studied. Control group consisted of 28 patients with peritonitis without
applying electromagnetic- biorezonance postoperative therapy, similar by age and sex. Surgical interventions were performed for: destructive appendicitis - 12, peptic ulcer perforation - 7, acute intestinal ileus adhesive - 5, acute cholecystitis calculated destructive-8, pancreonecrosis-7. Motoric and
evacuatoric functions were monitored by elecrtogastroenterogram recording. Results: In the base group we observed a faster revival of basic motoric
function of intestinal and gastric evacuation, comparing with the control group. Peristaltics in the control group was appreciated on average over 32
± 4 hours in the postoperative period. At patients from the based lot this time was on average 20.9 ± 3 hours, significant difference. We determined
some consecutivety in restoring of bioelectrical activity of the digestive tract: initial jejunal segment (after three days postoperative), after ileum and
stomach (4-5 days postoperative). Conclusions: Using the electromagnetic-biorezonance therapy in postoperative period at patients with abdominal
surgical pathology, complicated by peritonitis accelerates the process of gastrointestinal tract motoric function restoring, and can be objectified by
dates of electrogastroenterography.
