Spino-pelvic stabilization – method of osteosynthesis in pelvic fractures

Abstract

Background. Pelvic trauma is one of the most difficult problems in trauma surgery, and its prevalence is 3-7% of the total number of injuries of the musculoskeletal system. Spino-pelvic fixation is performed to restore the integrity of the vertically displaced posterior semi-ring. Objective of the study. Presentation and approval of the spino-pelvic stabilization method in polytraumatized patients with severe-unstable pelvic fractures and evaluation of surgical treatment results. Material and Methods. We analyzed 5 medical histories of patients with unstable type C pelvic fractures, who were operated and observed in dynamic. In 3 cases of communitive sacral bone fractures bilateral spinopelvic fixation were performed and in 2 cases unilateral fixation combined with ilio-sacral screw were performed. Results. After spino-pelvic stabilization, three patients regained their mobility and were transferred to ambulatory treatment 14 days after hospitalization. 2 patients with signs of contusion of the sacral plexus in which the decompression of the nervous structures were performed, were hospitalized for 31 and 42 days. A patient with signs of inflammation of the postoperative wound needed to change the osteosynthesis material. Satisfactory bone block was formed in all patients. All patients returned to work. Conclusion. 1) Spino-pelvic fixation is an effective method of internal osteosynthesis in pelvic fractures with vertical displacement and can be used successfully in both trauma and other pathologies. 2) Spino-pelvic fixation allows a firm stabilization and early mobilization of the patient. Introducere. Trauma pelvină este una dintre cele mai dificile probleme în chirurgia traumatismelor, iar prevalența sa este de 3-7% din numărul total de leziuni ale sistemului musculo-scheletic. Fixarea spinopelviană este efectuată pentru a restabili integritatea semiinelului posterior deplasat vertical. Scopul lucrării. Prezentarea și aprobarea metodei de stabilizare spino-pelvină la pacienții politraumatizați cu fracturi grave, instabile de bazin și evaluarea rezultatelor tratamentului chirurgical. Material și Metode. Au fost analizate 5 istorii medicale ale pacienților cu fracturi instabile de bazin tip C, care au fost operați și urmăriți în dinamică. În 3 cazuri de fracturi cominutive de os sacru a fost efectuată fixarea spino-pelvină bilaterală, iar în 2 cazuri a fost efectuată fixarea unilaterală combinată cu șurub iliosacral. Rezultate. După stabilizarea spino-pelvină, trei pacienți și-au recăpătat mobilitatea și au fost transferați la tratamentul ambulatoriu la 14 zile de la spitalizare. 2 pacienți cu semne de contuzie a plexului sacral la care s-a efectuat decompresia structurilor nervoase au fost spitalizați 31 și 42 de zile. Un pacient cu semne de inflamație a plăgii postoperatorii a necesitat schimbarea instrumentației. La toți pacienții s-a format bloc osos satisfăcător. Toți pacienții s-au întors în câmpul muncii. Concluzii. 1) Fixarea spino-pelvină reprezintă o metodă eficientă de osteosinteză internă în cadrul fracturilor pelvine cu deplasare verticală și poate fi utilizată cu succes atât în traume, cât și în alte patologii. 2) Fixarea spino-pelvină permite o stabilizare fermă și mobilizare precoce a pacientului.