Abstract:
Background. Chronic myeloproliferative hemopathies (CMH) as a whole are the most common chronic
leukemias in the elderlies within the structure of morbidity by hematological malignancies, and in
advanced stages they are characterized by a severe evolution and negative socio-economic
impact. Objective of the study. Diagnosis identification and evaluation of management of
CMH. Material and Methods. The study enrolled 78 elderly patients: 19 (24,4%) with idiopathic
myelofibrosis (IMF), 28 (35,9%) with chronic myeloid leukemia (CML), 31 (39,7%) with polycythemia
vera (PV), who were followed up and treated at the Institute of Oncology in the period 1995–2019. The
commonly used research methods were: morphologic, molecular, epidemiological, decsriptive, clinicoanalytical, cohort statistics. Results. Overall survival in patients aged ≥ 60 treated with TKI over 1 and
5 years was 95 and 39%, being lower as compared with the same indices in the totality of CML. In
elderly PV patients the overall survival over 5 and 10 years constituted 93.5% and 76.4%, being lesser
than registered in all patients with PV. Although the relapse rate was lower in patients treated with
busulfan as compared to those managed with hydroxycarbamide, the was no difference of the survival
of the elderlies undergoing chemotherapy with these antineoplastic agents. The rate of hematological
remissions and survival under the busulfan and hydroxycarbamide therapy in patients with MFI were
lower than in PV. Conclusion. No difference in long-term outcomes of PV treatment with busulfan and
hydroxycarbamide combined with phlebotomies was revealed in elderly patients, those in IMF being
lesser. The survival in elderlies decays due to the development of vascular accidents on the account of
leuko-, thrombocytosis. Introducere. Hemopatiile mieloproliferative cronice (HMC) în ansamblu constituie la persoanele în
etate cele mai frecvente leucemii cronice în structura morbidității prin hemopatii maligne, se
caracterizează în fazele avansate prin evoluție gravă și impact socio-economic negativ. Scopul
lucrării. Identificarea diagnostică și evaluarea managementului HMC. Material și Metode. Studiul a
înrolat 78 de bolnavi în etate: 19 (24,4%) cu mielofibroză idiopatică (MFI), 28 (35,9%) cu leucemie
mieloidă cronică (LMC), 31 (39,7%) cu policitemie vera (PV), aflaţi la evidenţă şi tratament în IMSP
Institutul Oncologic în perioada 1995–2019. Sunt utilizate următoarele metode de cercetare:
morfologică, moleculară, epidemiologică, statistică descriptivă, clinico-analitică, de
cohortă. Rezultate. Supravieţuirea bolnavilor ≥ 60 ani tratați cu TKI peste 1 şi 5 ani a constituit 95 și
39%, fiind inferioară celei în totalitatea bolnavilor cu LMC. Supravieţuirea pacienților cu PV în etate
peste 5 și 10 ani a atins 93,5% și 76,4%, cesionând celei în totalitatea pacienților cu PV. Deși rata
recidivelor a fost mai redusă la bolnavii tratați cu busulfan în raport cu cei remediați cu
hidroxocarbamidă, diferența supraviețuirii bolnavilor în etate supuși chimioterapiei cu acești agenți
antineoplazici nu a fost semnificativă. Rata remisiunilor hematologice și indicii supraviețuirii după
tratamentul cu busulfan și hidroxicarbamidă la pacienții cu MFI au fost inferiori celor în
PV. Concluzii. La bolnavii în etate cu PV nu s-a evidențiat diferența rezultatelor la distanță ale terapiei
cu busulfan și hidroxicarbamidă combinate cu exfuzii de sânge, cele în MFI fiind inferioare. Indicii
supraviețuirii cedează din contul dezvoltării accidentelor vasculare pe fundal de leuco-, trombocitoză.
