Abstract:
Background. Status epilepticus (SE) is a medical emergency, associated with multiple complications,
which can progress to refractory and super-refractory SE, the prevalence and clinical evaluation of
which have received limited attention. Early recognition, correct treatment, improves the
prognosis. Objective of the study. To determine the type of SE, clinical and etiological risk factors in
the occurrence of refractory and super-refractory status epilepticus, aspects of therapeutic
approach. Material and Methods. Retrospective study, in accordance with the clinical presentation,
electroencephalographic, imaging suitable for identifying predictor aspects that would cause
refractoriness. Data analyzed: age, SE type, electroencephalographic changes, etiology depending on
the results of laboratory and neuroimaging investigations (brain CT and MRI) and the response to
antiepileptic treatment. Results. Included 78 patients, mean age 42.2 ± 18.4 years. SE convulsive in
87.2% of cases, nonconvulsive in 12.8%. The convulsive type predominates in the elderly group, while
in young the nonconvulsive form. Structural SE in 66% cases, dismetabolic 14.2%, anoxic 3.8% and
drug non-adherence in 15.4% of cases. Etiologically, post-traumatic injuries, strokes, volume processes
predominate, whereas in young neuroinfectious, autoimmune diseases, and these cases have proven
refractory in 60% of cases. In 30% of patients, seizures control was achieved by administration of
benzodiazepines, 59% required second-line drugs and 7.8% required anesthetics of which 1.5%
developed super-refractory SE. Conclusion. The etiology of refractory SE appears to be similar to that
of nonrefractory SE, but more likely associated with viral encephalitis and nonconvulsive form. Early
suspicion, staged treatment, and treatment of the underlying etiology is the clue to success in refractory
seizures control.
Introducere. Statusul epileptic (SE) reprezintă o urgență medicală, asociat cu multiple complicații, ce
poate progresa către SE refractar și super-refractar, prevalența cărora și evaluarea clinică au primit o
atenție limitată. Recunoașterea timpurie, tratamentul corect, îmbunătățește pronosticul. Scopul
lucrării. De a determina tipul SE, factorii de risc clinici și etiologici în apariția statusului epileptic
refractar și super-refractar, aspectele de abordare terapeutică. Material și Metode. Studiu retrospectiv,
în conformitate cu prezentarea clinică, electroencefalografică, imagistică adecvate pentru identificarea
aspectelor care ar determina refractaritate. Date analizate: vârsta, tipul SE, modificările
electroencefalografice, etiologia în dependență de rezultatele investigațiilor de laborator și
neuroimagistice (CT și IRM cerebral), cât și răspunsul la tratamentul antiepileptic. Rezultate. Incluși
78 de pacienți, vârstă medie 42,2±18,4 ani. SE convulsiv în 87,2% cazuri, nonconvulsiv în 12,8%. Tipul
convulsiv predomină în grupul vârstnic, pe când la tineri, forma nonconvulsivă. SE structural în 66%
cazuri, dismetabolic 14,2%, anoxic 3,8% și nonaderență terapeutică în 15,4 % cazuri. Etiologic
predomină leziuni posttraumatice, AVC, procese de volum, la tineri afecțiunile infecțioase, autoimune,
iar aceste cazuri s-au dovedit refractare în 60% cazuri. La 30% dintre pacienți, controlul crizelor s-a
obținut prin administrarea de benzodiazepine, 59% au necesitat medicamente de linia a doua și 7,8% au
necesitat anestezice, din ei 1,5% au dezvoltat SE super-refractar. Concluzii. Etiologia SE refractar pare
a fi similară cu cea a SE nonrefractar, dar, cel mai probabil, asociată cu encefalita virală și forma
nonconvulsivă. Suspectarea precoce, tratamentul etapizat, precum și tratamentul etiologiei subiacente
constituie cheia succesului în controlul crizelor refractare.
