Abstract:
Introducere. În ultimii ani, se observă o tendinţă
evidentă de creștere a cazurilor de dirofilarioză
umană. Autorii explică acest fapt prin fenomenul
de încălzire globală și, în legătură cu aceasta, prin
creșterea numărului de ţânţari și câini infestaţi. Dirofilarioza
este o zoonoză parazitară ce afectează câinii,
pisicile și carnivorele sălbatice, care intervin ca gazde
definitive pentru parazit. Viermii adulţi, Dirofilaria (D)
repens și D. immitis, sunt relativ mari, cu lungimea de
până la 120-180 mm, și afectează cordul și pulmonul
animalelor. La animalele parazitate dirofilariile adulte,
fiind vivipare, eliberează microfilarii în sângele
gazdei. Molipsirea are loc prin mușcătura de ţânţari
Anopheles, Culex și Aedes – gazde intermediare și de
vectori pentru aceste filarii. Accidental, dirofilariile
pot afecta și omul. Persoanele infestate devin gazde
aberante. În invaziile umane, de obicei, se dezvoltă
doar o larvă, care nu ajunge la fertilitate. Pentru D.
Repens, reședinţa obișnuită este ţesutul subcutanat,
în timp ce D. immitis frecvent afectează plămânii și
alte viscere umane.
Description:
Congresul specialiştilor din domeniul Sănătăţii Publice şi Managementului Sanitar din Republica Moldova, 25–26 octombrie 2013, Chișinău, Republica Moldova