Abstract:
Introducere. Eficacitatea sterilizării articolelor
medicale este condiţionată de starea tehnică și
exploatarea corectă a sterilizatoarelor, de nivelul de
calificare și responsabilitatea personalului implicat
în procesul sterilizării, de obţinerea informaţiei operative și veridice privind funcţionalitatea aparatajului
pe tot parcursul ciclului de sterilizare.
Scop: evaluarea stării tehnico-medicale a sterilizatoarelor și a respectării precauţiunilor indispensabile la exploatarea lor, întru excluderea factorului
tehnologic în favorizarea procesului epidemic al
infecţiilor nosocomiale.
Material și metode. Au fost supuse studiului
169 de instituţii medicale și farmaceutice. Pentru
aprecierea eficacităţii sterilizării s-au folosit metode
calitative și cantitative: 82 colete-test, 1222 de indicatoare chimice, s-au prelevat 979 de lavaje de pe
articolele sterilizate, s-au efectuat 279 de măsurări
instrumentale întru verificarea parametrilor de temperatură și presiune.
Rezultate. În 92 de instituţii medico-sanitare
și farmaceutice se efectuează măsuri de sterilizare
a articolelor medicale, care dispun de 171 de sterilizatoare, inclusiv 122 poupinele și 49 autoclave.
Ponderea autoclavelor fără sistem de înregistrare
autonomă a ciclului de sterilizare constituie 66,4%.
În 35,5% cazuri s-a constatat nerespectarea regimului
de sterilizare, inclusiv din cauza defectării sterilizatorului – 12,94%, termometrelor și manometrelor – 7%,
dezermetizării camerei de sterilizare – 2,9% și 12,7%
cazuri din cauza instruirii insuficiente a personalului
implicat în procesul de sterilizare. Ponderea sterilizatoarelor cu durata de exploatare de peste 10 ani
constituie 49,9%.
Rezultatele folosirii casoletelor-test relevă că în
24,5% cazuri este depășită norma de 1-4% a umidităţii
textilelor sterilizate. Schimbarea incompletă a culorii
indicatoarelor chimice s-a constatat la examinarea a 12
autoclave și 23 de poupinele. Devieri ale parametrilor
de temperatură (5-8º C) și ale presiunii (± 0,4 Atm) au
fost constatate la 6,4% autoclave; necorespunderea cu
12,2% a diagramei ciclului de sterilizare cu diagramatip furnizată de producător, la exploatarea autoclavelor cu sistem de înregistrare automată; diminuarea cu
5-150
C a regimului de sterilizare la 180º
C și a expoziţiei
cu 10-15 min. în 5 instituţii (5,43%). Microorganisme
patogene și condiţionat patogene au fost decelate
în 1,6% probe.
Concluzii. Excluderea deficienţelor ce ţin de
exploatarea sterilizatoarelor deteriorate, nerespectarea valorilor de siguranţă pentru eficacitatea sterilizării, implicarea personalului insuficient instruit,
neutilizarea metodelor complexe de control al calităţii sterilizării va permite transformarea măsurilor
stihiinice și nedirijabile de sterilizare a articolelor
medicale într-un sistem standardizat, care va asigura
prevenirea infecţiilor intraspitalicești, inclusiv a celor
parenterale.