Abstract:
Efectele nocive ale radiaţiei ionizante includ
afecţiunile provocate de radiaţia ionizantă propriuzisă
(α, β, γ, neutroni, raze X) şi de produsele de dezintegrare
radioactivă (PDR). PDR prezintă un amestec
din mai mulţi radioizotopi, proprietăţile cărora depind
de vârsta lor şi de condiţiile de dezintegrare.
Radionuclizii (radioizotopii) pătrund în organismul
uman prin multiple căi: radiere generală externă,
inhalare, ingestie, prin epiderm, inclusiv prin plăgi.
În accidentele nucleare cele mai frecvente căi sunt
iradierea externă, inhalarea şi ingestia, situaţie care
s-a creat şi la accidentul de la CAE de la Cernobâl din
26 aprilie 1986.
Gradul de afectare este în funcţie de mărimea
dozei absorbite, forma de distribuţie şi timpul de
modelare a PDR, de componenţa nuclizilor. PDR au
accesibilitate biologică diferită: înaltă, medie, joasă,
cele cu accesibilitate joasă fiind mai puţin solubile
şi mai puţin toxice. Emanările radioactive în cazul
exploziilor nucleare, inclusiv la cea de la Cernobâl,
au accesibilitate biologică înaltă şi odată cu creşterea
vârstei PDR creşte şi toxicitatea lor.
Radionuclizii, pătrunzând în organismul uman,
se încadrează în procesele metabolice la fel ca şi analogii
lor stabili din organism şi provoacă modificări
fizico-chimice şi biologice. Mai rapid se acumulează
PDR „tinere” (cu o durată de viaţă scurtă) şi mai încetinită
este acumularea celor mai „în vârstă”(cu o
durată de viaţă îndelungată – până la sute de ani).
Ultimele se acumulează în special în schelet.
Reacţia organismului la încorporarea radionuclizilor
are loc în trei stadii: reacţia fizică, cea biofizică
şi modificările biologice. După 25 ani de la catastrofa
de la Cernobâl, la participanţii la lucrările de lichidare
a consecinţelor avariei de la CAE din Cernobâl
(PLCAC) distingem modificări biologice. Analiza
morbidităţii înregistrate în anii 1995-2010 atestă o înrăutăţire a stării sănătăţii PLCAC, care se exprimă prin
creşterea numărului maladiilor cronice netumorale.
Nivelul cumulativ al maladiilor cronice este: în 1995
– 2197 cazuri, în 2000 – 2966 şi în 2010 – 4338 cazuri
şi diferă atât numeric, cât şi după nozologii.
În primii ani după participarea la lucrările vizate,
la PLCAC se înregistrau preponderent dereglări
funcţionale ce coincideau cu al doilea stadiu de
reacţie a organismului la încorporarea radionuclizilor.
În ultimii ani s-au instalat maladii cronice cu
modificări organice – faza modificărilor biologice.
Însă nu s-a putut stabili o corelaţie a creşterii maladiilor
neurologice, psihice, endocrine, inclusiv ale
organelor interne, cu doza de radiaţie înregistrată
oficial în documentaţia PLCAC, dar şi cu perioada
de participare.
Description:
Conferinţa naţională în medicina internă din Republica Moldova cu participare internaţională, 19-20 mai 2011, Chişinău, Republica Moldova