Summary. Diabetic autonomic neuropathy is a serious
and common complication of diabetes. To study
the prevalence for autonomic neuropathy in patients
with diabetes mellitus.
Actualitate. Neuropatiile diabetice autonome
(NDA) pot afecta toate funcţiile controlate de sistemul
nervos autonom. Deşi la 1 din 5 pacienţi cu
diabet pot fi constatate diverse disfuncţii vegetative
şi mai multe studii au determinat asocierea NDA
cu creşterea mortalităţii prin accidente cardiovasculare,
iar manifestările clinice ale NDA pot afecta
semnificaziv calitatea vieţii pacienţilor, ea continuă
să fie frecvent subdiagnosticată [Vinik A., 2003].
Datele statistice referitoare la frecvenţa neuropatiei
diabetice sunt foarte variabile şi depind, în mare
măsură, de procesele metodologice. Este cert faptul
că frecvenţa afectării sistemului nervos la pacienţii
diabetici este în strictă corelaţie cu durata diabetului,
vârsta pacienţilor şi gradul de afectare a metabolismului
glucidic. Cercetările în acest domeniu au
demonstrat că la momentul depistării diabetului
clinic manifest la 3,5-6,1% din pacienţi se atestă
unele semne ale neuropatiei, după 5 ani de evoluţie
acestea se depistează la 12,5-14,5%, peste 10 ani – la
20-25%, peste 15 ani – la 23-27%, iar peste 25 de ani
la – 55-65%. Dacă sunt utilizate metode de apreciere
a stadiilor subclinice, diagnosticul afectării nervoase
creşte până la 70-90% sau chiar până la 100%.
Scopul lucrării: determinarea frecvenţei diferitelor
forme de neuropatie autonomă la pacienţii cu
diabet zaharat (DZ).
Material şi metode. Pentru atingerea obiectivelor
propuse, au fost examinaţi 72 de pacienţi cu
diabet zaharat, dintre care 18 (25%) persoane cu diabet
zaharat de tip 1 şi 54 (75%) pacienţi cu DZ tip 2.
Pentru realizarea studiului, am elaborat un chestionar
prin care am evaluat unele simptome clinice ale NDA.
Pacienţii au fost examinaţi clinic şi paraclinic.
Rezultate. La pacienţii cu diabet zaharat de tip
1, semne clinice sugestive pentru afectarea neuropată
vegetativă de diferit grad au fost prezente în 44%
cazuri. Afectarea vegetativă cardiovasculară a fost
prezentă la 27% din bolnavi, forma gastrică – în 22,2%
cazuri, cea urinară – la 16,6% şi în 11,1 % cazuri nu a fost recunoscută hipoglicemia. Tulburări de termoreglare
au fost prezente la 22% din pacienţi. Bolnavii cu
diabet zaharat de tip 2 au prezentat semnele disfuncţiei
autonome în 56% cazuri. La aceştia neuropatia
autonomă cardiovasculară a fost suspectată în 24%
cazuri, afectarea vegetativă a tractului gastrointestinal
– la 13% din pacienţi, dereglări urogenitale – la
20%. La 41% din pacienţi au fost prezente tulburări
de termoreglare, care s-au manifestat prin anhidroză
distală, intoleranţă la căldură, transpiraţii, modificări
gustative. În 9% din cazuri pacienţii au menţionat
lipsa recunoaşterii hipoglicemiei.
Concluzii. Analizând frecvenţa complicaţiilor
neurologice, am determinat că odată cu evoluţia
diabetului creşte şi riscul de apariţie a neuropatiei. În
studiul efectuat am determinat o creştere a frecvenţei
neuropatiei vegetative odată cu evoluţia în timp
a diabetului în grupul persoanelor cu tipul 1. Acest
fapt, posibil, se datorează dezvoltării complicaţiilor
microangiopatice, rezultatul cărora este şi neuropatia.
În cazul pacienţilor cu diabet zaharat de tip
2, neuropatia vegetativă a fost prezentă şi în primii
ani de diabet, iar odată cu vârsta are loc o creştere
nesemnificativă a acesteia.
