Abstract:
Obiectivul studiului:
Tiosemicarbazonele reprezintă un grup de reactivi
organici utilizaţi pe scară largă în calitate de liganzi în
chimia coordinativă. Importanţa lor constă în faptul
că printre ele au fost găsiţi reprezentanţi, care posedă
proprietăţi medicobiologice valoroase sau reprezintă
catalizatori activi. În rezultatul cercetărilor științifice
a fost stabilit că coordinarea tiosemicarbazonelor în
sfera unor metale deseori nu numai amplifică, dar
chiar face să apară proprietăţi valoroase. Astfel, unele
tiosemicarbazone inactive în stare liberă, formează
substanţe biologic active după reacțiile de coordinare
cu ionii metalici. Mulţi dintre compuşii complecşi
obţinuţi posedă proprietăţi farmacodinamice importante,
cu un spectru larg de utilizare în chimioterapie
în calitate de agenţi antimicrobieni, antitumorali,
antimicotici etc. În rezultatul complexării reactivilor
organici cu ionii metalelor are loc redistribuirea densităţii
electronice în metal şi în molecula reactivului
organic, se formează noi legături care conferă compusului
complex proprietăţi fizice şi chimice deosebite de
cele ale produşilor iniţiali. Este cunoscut faptul că atât
tiosemicarbazonele cât şi combinaţiile lor complexe cu
ionii unor metale au activitate antitumorală, antimalarică,
antibacteriană. Activitatea antileucemică a tiosemicarbazonelor
se manifestă în urma reacţiei acestora
cu acizii nucleici, conductînd la inhibarea integrală a
sintezei ADN şi blocarea în acelaşi timp a ionilor cancerigeni
cu care formează chelaţi. Influenţa geometriei
ligandului, structurii lui electronice, capacității de
complexare, tendinţei ionului spre formarea complecşilor
cu o anumită stereochimie și a tuturor posibilelor
transformări configurative, tautomerice, red-ox asupra
proprietăţilor produsului final oferă posibilitate
de a căuta reactivi organici eficienţi în rândul tiosemicarbazonelor.
Prezenţa şi topologia grupei funcţionale
din componenta carbonilică poate oferi noduri
de coordinare suplimentare, care combinîndu-se cu
proprietăţile de coordinare ale fragmentului tiosemicarbazidic
dau naştere la liganzi tri- sau tetradentaţi.
Dezvoltarea vertiginoasă a tehnologiilor moderne devine
posibilă numai atunci cînd sunt disponibile materiale
noi, cu structuri şi proprietăţi prestabilite şi care
pot oferi activităţi utile. Astfel, prin modelarea speciei
organice poate fi influenţată structura, aranjarea unităţilor
moleculare în spaţiu şi proprietăţile materialelor
finale.
Materiale şi metode:
În calitate de sare inițială a Pd(II) a fost folosită clorura
de paladiu din care a fost obținut tetracloropaladatul
de potasiu. S-metiltiosemicarbazonele aldehidei
salicilice substituite au fost obţinute prin reacția de
condensare a tiosemicarbazidei S-metilate cu aldehida
salicilică substituită în poziția 5 ( CH3-S-H2LX, X=H,
Cl Br). Toate substanțele au fost obținute din surse comerciale.
Datele cristalografice de bază au fost obţinute
la difractometru KUMA KM4CCD la 120 K (Polonia).
Rezultate:
Substanțele separate reprezintă compuși coordinativi
ai paladiului, în care raportul molar de combinare
Pd:L se păstrează 1:1, ca și în cazul descris pentru
derivatul tiosemicarbazonei aldehidei nesubstituite.
Culoarea și forma cristalelor nu se deosebesc esențial
de cele relatate pentru [Pd(CH3-SLH)Cl]∙H2O, în care
ligandul organic se coordinează în jurul paladiului cu
setul de atomi O,N,S. În compușii obținuți se păstrează
acelaș mod și acelaș raport de coordinare al ligandului.
Compușii sunt suficient de bine solubili în solvenți organici
pentru a putea fi testați în calitate de catalizatori
în reacția Suzuki-Miyamura.
Concluzii:
Introducerea substituentului în poziția 5 a aldehidei
salicilice nu schimbă raportul molar de combinare
(Pd:L = 1:1) și nu modifică esențial proprietățile fizice
și solubilitatea compușilor.
