dc.identifier.citation |
BERNIC, J., CURAJOS, B., DZERO, V., et al. Stresul oxidativ în infecţiile de tract urinar la copii. In: Arta Medica. 2006, ed. spec., rezumatele congresului 4 de Urologie, Dializă și Transplant Renal, pp. 63-64. ISSN 1810-1852. |
en_US |
dc.description.abstract |
Summary
The preoperative and postoperative characteristics of the oxidative stress in children with urinary infections are presented, as
well as the complications that can occur as a result of lipids peroxide oxidation.
Introducere. Infecţiile tractului urinar reprezintă motivul
pentru care copiii frecvent sunt consultaţi de medic. Lucrarea
are caracter prospectiv şi analizează copiii cu malformaţii
renourinare, asociate cu infecţie de tract urinar.
Obiectivele lucrării. Stabilirea rolului radicalilor liberi în
fiziopatologia infecţiei de tract urinar la copii, justificarea
profilaxiei antioxidante şi reducerea stresului oxidativ la nivelul
răspunsului inflamator sistemic.
Material şi metode. Grupul de studiu cuprinde 342 copii
cu vârstă de la 0 la 18 ani cu infecţie de tract urinar ce a survenit
pe fundal de anomalii congenitale (rinichi dublu, rinichi în
“potcoavă”, rinichi hipoplaziat, hidronefroză). Lotul martor a
cuprins 20 copii practic sănătoşi. Determinarea indicilor
proceselor de peroxidare lipidică şi activitatea antioxidantă
serică s-a efectuat după metoda standard spectrofotometrică.
S-a acceptat ca normă valoarea de 1,43 ± 0,13 un/ml pentru
dienele conjugate (DC), 2,80 ± 0,20 mmol/l pentru dialdehida
malonică (DAM), 35,20+1,42 % pentru activitatea antioxidantă
totală (AAO). Evaluarea indicilor s-a efectuat începând cu
internarea pacientului. S-a continuat determinarea lor în
dinamică, la intervale de 3-4 zile, la cele 5 etape clinicoevolutive. Tuturor pacienţilor li s-a făcut anestezie generală.
Tehnicile chirurgicale au fost individualizate.
Rezultate. La copiii cu malformaţii congenitale şi infecţie
urinară la toate etapele, inclusiv intra- şi postoperator, s-a constatat
prezenţa unui grad de stres oxidativ exprimat prin creşterea
peroxidării lipidice şi printr-o scădere a activităţii sistemelor
antioxidante enzimatice. Parametrii urmăriţi au fost mai majoraţi
la pacienţii cu rinichi dublu, rinichi în “potcoavă”, corespunzător
cu martorul DC - 5,50 ± 0,64 un/ml; DAM 7,50 ± 0,41, AAO -
15,10 ± 4,35 % faţă de martor şi au corelat cu modificările gazelor
sângelui. S-a constatat un nivel preexistent crescut al peroxidării
lipidice serice la internare, preoperator, exprimând un grad de stres
oxidativ preexistent intervenţiei chirurgicale. Este de remarcat
tendinţa de creştere precoce şi constantă a radicalilor liberi la a 4-a
zi postoperator, cu o scădere către ziua a 10-a postoperator, până la
valori foarte apropiate de lotul martor. Toţi pacienţii au beneficiat
de o strategie sofisticată de apărare antioxidantă cu utilizarea acidului
ascorbic, Vit.E, Acidului linoleic, Solcoseril, etc.
Concluzii:
1. În baza unei prelucrări statistice, putem conchide: însăşi
prezenţa infecţiei urinare în malformaţiile congenitale renale
pare să inducă o creştere a peroxidării lipidice sistemice, deci
un grad de stres oxidativ.
2. Intervenţia chirurgicală individualizată de urgenţă şi
programată în malformaţiile congenitale este însoţită de o
creştere a peroxidării lipidice şi induce un stres oxidativ
semnificativ. Durata intervenţiei chirurgicale (2-3 ore) pare a fi
un factor foarte important de stres oxidativ în contextul
sindromului de răspuns inflamator sistemic postagresiv.
3. Modificările constatate în sistemul de peroxidare lipidică
ar putea coinstitui un argument în favoarea folosirii acestui
marcher ca indicator de prognostic privind riscul dezvoltării
comlicaţiilor şi totodată justifică tentativa de profilaxie
antioxidantă, în scopul reducerii stresului oxidativ şi deci a
nivelului răspunsului inflamator sistemic. |
en_US |