Particularităţile diagnosticului şi tratamentului medico-chirurgical în atreziile anorectale cu fistule urogenitale la copii

Abstract

Summary In clause the results of inspection and surgical treatment 192 children with the various forms of anorectal atresia, from which 60,2 % with fistulas in urogenital system are given. Topical diagnostics of anatomic variant of defect and localization of a fistula requires the individual approach by way of application of clinical and paraclinical methods of research, on which productivity the choice of a method of surgical correction and remote anatomic and functional results depends. Introducere. Soluţionarea problemei atreziilor anorectale (AAR) cu fistule în sistemul urogenital prezintă şi la etapa actulă un şir de dificultăţi diagnostico-curative, printre care mai serioase rămân a fi cele legate de tehnica intervenţiei chirurgicale şi de complicaţiile anatomo-funcţionale limitrofe în perioada postoperatorie. Scopul acestui studiu a fost analiza particularităţilor de diagnostic şi de tratament medico-chirurgical al copiilor cu AAR asociate cu fistule urogenitale, orientată spre optimizarea eficienţei curative. Material şi metode. Cercetările au fost efectuate în baza evaluării a 192 copii cu diferite forme anatomo-morfologice de AAR, internaţi în instituţia noastră pe parcursul anilor 1986-2006. S-au analizat retrospectiv fişele de observaţie, protocoalele examenului clinico-paraclinic şi ale intervenţiilor chirurgicale, complicaţiile intra- şi postoperatorii, rezultatele curative la distanţă. Rezultate şi discuţii. Cercetările efectuate au relevat forma intermediară şi înaltă a AAR în 56,2% din cazuri, fistule având 84,9% din numărul total de pacienţi. După localizarea lor, fistulele digestive au fost repartizate în: perineale - 16,5%, vaginale - 15,8%, vestibulare - 19,2%, uretrale - 20,4%, vezicale - 2,6% şi scrotale - 1,7%. Pentru formele înalte de AAR caracteristică era comunicarea fistulară a tractului digestiv cu uretra, vagina şi vezica urinară. Cele mai complicate, din punct de vedere diagnostico-curativ şi în plan funcţional, s-au dovedit a fi fistulele uretrale. În diagnosticul fistulelor urorectale s-a u tilizat uretrografia retrogradă, cistografia şi uretrocistoscopia. Remarcăm că din 28 copii cu fistule uretrale, 71,5% erau deţinători de malformaţii urogenitale concomitente (agenezia unui rinichi - 3,86%, hidronefroză - 6,4%, megaureterohidronefroză - 4,2%, etc.). Concomitent, în 19,8% cazuri din numărul total al copiilor luaţi în studiu, s-au depistat vicii ale tractului digestiv superior, sistemului cardiovascular, sistemului nervos central, etc., ce limitau acţiunile de corecţie chirurgicală a AAR. Intervenţii chirurgicale pe regiunea colorectoanală şi perineală au fost efectuate la 89,8% copii. Ceilalţi (10,2% ) n-au fost operaţi din motivul stării extrem de grave. Totodată, ţinem să menţionăm că 9,2% dintre copii au fost operaţi de 2-3 ori, aplicându-se colostomă de protecţie în 23,5% dintre cazuri. În 43,9% am recurs la proctoplastia perineală, inclusiv perineotomia sagitală posterioară, după Pena (26,2%). În forma intermediară şi cea joasă, cu fistule în vagin, vestibulul vaginal, uretra anterioară şi în scrot s-a efectuat proctoplastia perineală (43,9%). Abordul abdomeno-perineal sa folosit în 56,1% dintre cazuri, de regulă la copiii cu AAR forma înaltă şi cea intermediară, care aveau fistule în vezica urinară şi în uretra posterioară. Complicaţii postoperatorii la distanţă s-au constatat în 32,6% dintre cazuri, printre care lezarea organică a sfincterului anal extern (2,8%), stenozarea orificiului anal prin cicatrizare (15,8%), deformarea cicatriceală a perineului şi a vestibului vaginal (9,1%), distopia anterioară a orificiului anal (6,4%) şi, în 3 cazuri, recidiva fistulei uretrale. Aceste complicatii organice erau însoţite de insuficienţa funcţională al sfincterului anal, provocând decalare anală de diferit grad. Printre cei operaţi n-au fost înregistrate complicaţii organice şi funcţionale din partea tractului urinar. Concluzii. AAR cu fistule în sistemul urogenital prezintă un grup de malformaţii congenitale dificile din punct de vedere diagnostico-curativ, având specificul lor tehnico-chirurgical. Conduita elaborării unui algoritm optim de examenare şi de tratament necesită implimentarea unui diapazon larg de examenări clinico-paraclinice, funcţionale şi histomorfologice, a căror aplicare necesită o atitudine individuală.