Managementul terapeutic al maladiei Peyroni

Abstract

Summary Author experience of treatment results of 41 patients suffering from Peyronie disease was evaluated. Basically conservative treatment of Peyronie disease can be final or for starting initial consolidation of fibroses area, that is forming ulterior surgical facilities and recidivism prevention. Introducere. Maladia Peyroni sau induraţia fibroblastică a corpilor caveronosi este cunoscută şi studiată din anul 1743. În ultemile decenii se remarcă o creştere a incidenţei sale de la 0.4-1% în anii 50 ai secolului trecut la 3,2% în prezent. Scopul lucrării. Studierea şi prezentarea prin prizma experienţei personale a managementului terapeutic al maladiei Peyroni. Material şi metodă. Lucrarea se bazează pe un lot de 41 pacienţi cu diagnosticul sus-mentionat, trataţi în Clinica de Urologie a SCR, în perioada 2000 - 2005. Vârsta pacienţilor a variat de la 27 la 68 de ani cu o medie de 46 ani. Durata de la debutul maladiei a fost de la 2 luni la 6 ani. Printre cauzele adresării se remarcă: erecţie dureroasă - 35 (85%) pacienţi, disfuncţie erectilă severă - 6 (15%) pacienţi, disfuncţie moderată - 12 (30%), durere peniană în flaciditate - 10(24%), deformitate şi curbare peniană în absenţa simptomatologiei subisective - 5 (12%) pacienţi. La majorotatea pacienţilor se remarcă prezenţa unei placi unice - 28 (68%) cazuri, si o localizare dorsală sau dorso-laterală, placi multiple am semnalat în 13 (32%) cazuri. Am utilizat următoarele protocoale terapeutice: conservator - 18 (44%) pacienţi, combinat (conservator +chirurgical) - 19 (46%) cazuri, chirurgical - 4 (10%). La 37 pacienţi (90% ) protocolul terapeuric de primă intenţie a fost axat pe tratamentul conservator. Am utilizat în funcţie de caz următoarele preparate în diverse combinaţii: Vit E 400-800 mg, zilnic, antiinflamatoare nesteroidiene (Diclofenac, Piroxicam, etc.), preparate antihialinoridazice sau fermenţi (Sol Lidază 64 UN, Wobenzim), imunomodulatoare, conform statutului imun şi imunogramei (Timalin, Imunofan, Cicloferon, VMM, etc.), preparate hormonale (Dexametazon, Hidrocortizon) şi/sau Verapamil administrate local, aplicaţii locale cu Sol Dimexid 20-25%. Un rol aparte le-a revenit procedeelor fizioterapeutice: electorforeză cu Sol. Lidază, ampipuls, fonoforeză cu Hidrocortizon, etc. Durata tratamentului conservator a variat de la 6 la 12 luni. În caz de ineficienţă, am recomandat tratament chirurgical. La 23 (56%) pacienţi am practicat intervenţia Nesbit în modificările Jonas sau Şceplev. Rezultate şi discuţii. Conform datelor din literatura de specialitate şi a experienţei personale, rezultatele positive în urma tratamentului conservator al maladiei Peyroni nu constau în dispariţia completă a zonei fibrozate, fenomen posibil doar după excizia chirurgicală, ci în dispariţia sau în diminiuarea acuzelor subiective şi restabilirea funcţiei erectile. La 37 pacienţi care au urmat tratamentul conservator am semnalat următoarele rezultate: dispariţia sau diminuarea durerii în erecţie - 20 (54%) cazuri, ameliorarea activităţii sexuale - 14 (38%) cazuri, reducerea în dimensiuni a plăcii fibroase şi a unghului de curbură - 15 (40%) cazuri. Nu am observant dispariţia completă a plăcii fibroase. Printre efectele adverse ale terapiei conservatoare menţionăm: durere în timpul injectării de dexametazon sau verapamil în placa fibroasă, microhematoame peniene, arsuri superficiale în urma supradozării procedeelor fizioterapeutice. Rezultatele tratamentului chirurgical au fost în general bune. Dispariţia completă a curburii peniene s-a observat la 16 (70%) pacienţi, iar diminuarea semnificativă în 5 (22%) cazuri, la 2 (8%) pacienţi s-a accentuat disfuncţia erectilă. Nu am atestat efecte adverse importante, pacientul fiind informat despre micşorarea postoperatorie a dimensiunilor peniene în erecţie în medie cu 1-2 cm. În perioada postoperatorie la un interval de 6-48 luni am remarcat apariţia recidivelor în 5 (22%) cazuri, în special la pacienţii, care nu au urmat preoperator tratament conservator. Concluzii. Conduita terapeutică în maladia Peyroni continuă să rămână o problemă dificilă. Algoritmul terapeutic constă în iniţierea unui tratament consevator, care poate să fie definitiv sau în scop de consolidare a zonei fibrozate, ceea ce facilitează ulterior intervenţia chirurgicală şi previne apariţia recidivelor.