Abstract:
Abstract Necrotic cystitis, also called incrustation cystitis, raises etiopathological and therapeutical problems, with relapse of the necrosis after removal of pathological tissue. Between 01.01.1999 and 31.12.2005 there have been 55 patients institutionalized in our Clinic, presenting lower urinary tract symptoms (LUTS). Instrumental investigations have demonstrated the thickening of the bladder wall, more frequently in the trigonum area. Ultrasound examination and cystography couldn’t exclude an infiltrative bladder tumor. Cystoscopy which showed necrotic bladder tissue, with calcareous incrustations, followed by the resection of the pathologic tissue. In 45 cases the histopathological result was necrotic cystitis and in 10 cases infiltrative urothelial bladder tumor or epidermoid metaplasia. In order to clarify the etiology of the necrosis an investigation protocol have been used, consisting of laboratory tests for autoimmune diseases, vascular or local causes that initiate the necrosis (previous surgery in the area, endoscopic interventions). In 5 cases with autoimmune disease, the treatment was transurethral resection and plasmapheresis. The evolution was favorable in 4 cases. Failure: 1 patient. In 12 cases the cause of the necrosis appears to be a diabetic vasculitis, judging by the deep necrosis, dispersed over several small areas. The posttherapeutic evolution depends on the correct treatment of diabetes. In 10 patients with previous endoscopic surgery, the necrosis has been induced by inadequate electrical currents or mechanical lesions. In 18 patients the causing factor remained unknown. The limited necrosis of the bladder can be caused by autoimmune diseases, vascular diseases (diabetes) and endo-urethral maneuvers. The endoscopic resection of the necrotic bladder wall to the healthy, well vascularised tissue beneath is an important therapeutic procedure. The treatment of the causing factors (autoimmune, vascular) will consolidate the healing. Not knowing the other causes will lead to failure, and repeated endoscopic treatment will result in short term ameliorations. Introducere. Cistita necrotică, denumită în literatură şi “cistita de incrustaţie”, ridică probleme de etiopatogenie, prezentând dificultăţi terapeutice, cu recidiva necrozei după îndepărtarea ţesuturilor patologice. Materiale şi metode. Între 01.01.1999-31.12.2005 au fost internaţi în clinica noastră 55 de pacienţi cu fenomene urinare joase de tip iritativ. Investigaţiile paraclinice au pus în evidenţă peretele vezical îngroşat, situaţie frecventă în trigon. Ecografia şi cistografia nu puteau exclude aspectul unei tumori vezicale infiltrative.Cistoscopia a evidenţiat un ţesut vezical necrozat, cu incrustaţii calcare, fiind urmată de rezecţia ţesutului patologic. La 45 de pacienţi rezultatul histopatologic a fost de cistită necrotică, iar la 10 bolnavi s-a depistat tumoră vezicală urotelială infiltrativă sau metaplazie epidermoidă. Pentru a elucida etiopatogenia necrozei, s-a aplicat un protocol de investigare care include teste de laborator pentru depistarea unui proces autoimun, a unor cauze vasculare sau a unor cauze locale de declanşare a necrozei (intervenţii în antecedente, manevre endoscopice, etc.). Rezultate şi discuţii. La 5 bolnavi cu proces autoimun, tratamentul a constat din rezecţie transuretrală şi din plasmafereză. Evoluţie favorabilă, cu vindecare - la 4 bolnavi. Eşec: 1 pacientă. La 12 bolnavi cauza necrozei este sugerată a fi o vasculită diabetică, după aspectul profund al necrozei în puncte dispersate, evoluţia postterapeutică este influenţată de tratamentul corect al diabetului. La 10 pacienţi cu manevre chirurgicale endoscopice în antecedente, inducţia procesului necrotic a fost provocat de curenţi electrici inadecuaţi sau de leziuni mecanice. La 18 bolnavi cauza a fost necunoscută. Concluzii. Necroza limitată a vezicii urinare poate avea cauze autoimune, vasculare (diabet), manevre endouretrale. Rezecţia endoscopică a peretelui vezical necrozat până în ţesut bine vascularizat este un gest terapeutic important. Tratamentul cauzal (autoimun, vascular, etc.) consolidează vindecarea. Necunoaşterea şi a altor cauze duce la eşec, iar tratamentul endoscopic repetat - la ameliorări pasagere.