Summary. The effects of Sjogren’s syndrome can be widespread. Certain glands become inflamed, which reduces the production of tears
and saliva, causing the main symptoms of Sjogren’s syndrome: dry eyes and dry mouth. Sjogren’s syndrome most commonly
affects people in their 40s and 60s, with women accounting for about 90% of cases. The diagnosis of dry eye syndrome is a clinical
one, it is based on the presence of characteristic symptoms, clinical examination, and certain specific tests that determine
the severity of the disease, monitor its evolution, and may influence treatment tactics. The diagnosis of Sjogren’s syndrome is
established with the help of the information obtained from the patient’s medical history and clinical examination, along with
those provided by paraclinical investigations represented by antinuclear antibodies, anti-Ro / SS-A antibodies, anti-SS-B / anti-
La antibodies, and biopsy of salivary gland to identify the histopathological aspect specific to the disease.
Ochiul uscat este o boală multifactorială a
suprafeței oculare, caracterizată printr-o pierdere
de homeostază a filmului lacrimal, calitate neadecvată
sau timp scurt de rupere a filmului lacrimal.
Este însoțită de simptome oculare, în care instabilitatea
și hiperosmolaritatea lacrimii, inflamația și
deteriorarea suprafeței oculare și tulburările neurosenzoriale
joacă roluri etiologice.
Sindromul Sjogren este o tulburare autoimună,
caracterizată prin secreția de anticorpi
îndreptați împotriva glandelor lacrimale, salivare și
altor țesuturi cu funcție exocrină de la nivel tegumentar,
al mucoasei nazale, căilor respiratorii superioare
și mucoasei vaginale.
Efectele sindromului Sjogren pot fi larg răspândite.
Anumite glande devin inflamate, ceea ce
reduce producția de lacrimi și salivă, cauzând principalele
simptome ale sindromului Sjogren - ochi
uscați și uscăciune bucală.
Sindromul Sjogren afectează cel mai frecvent
persoanele în vârstă de 40-60 de ani, femeile reprezentând
aproximativ 90% din cazuri.
Diagnosticul sindromului de ochi uscat este
unul clinic, se bazează pe prezența simptomatologiei
caracteristice, examenul clinic și anumite teste
specifice care stabilesc gradul de severitate a bolii, urmăresc evoluția acesteia și pot influența tactica
de tratament.
Odată cu efectuarea diverselor studii pentru
înțelegerea mecanismelor fiziopatologice de afectare
în ochiul uscat, tratamentul acestei boli a trecut
de la simpla administrare a lacrimii artificiale, cu rol
de hidratare și lubrifiere a suprafeței oculare, la strategii
care au ca scop creșterea producției naturale
de substituienți lacrimali, menținerea integrității
epiteliului suprafeței oculare sau inhibarea sintezei
mediatorilor inflamației.
Diagnosticul de sindrom Sjogren este stabilit
cu ajutorul informațiilor obținute din anamneza și
examenul clinic al pacientului, alături de cele furnizate
de investigațiile paraclinice reprezentate de
anticorpii antinucleari, anticorpii anti-Ro/SS-A, anticorpi
anti-SS-B/anti-La și biopsia de glandă salivară
pentru identificarea aspectului histopatologic specific
afecțiunii.
Concluzii. Prezența simultană a testelor clinice
pozitive și a tabloului clinic caracteristic ochiului
uscat este cu atât mai sugestivă pentru diagnosticul
sindromului Sjogren, cu cât simptomatologia
este mai exprimată.
