Introducere
Definiţia relaţiei centrice ( RC) a suferit o serie de modificări in ultimele decenii:
de la cea stipulată in Glossary of Prosthodontics Terms (1968)– „cea mai
posterioară si superioară poziţie“, la cea din GPT (1987)– „cea mai anterioară si
superioară poziţie“. Autorii ultimei ediţii a GPT, editia a 8–a din 2005, prezintă 7
definiţii, care evidenţiază câteva aspecte importante:
1. RC este poziţia condililor articulari faţă de maxilă, astfel încât ei contactează
cu porţiunea cea mai fină, avasculară a discului articular.
2. RC este poziţia cea mai anterioară si superioară a condililor articulari, independentă
de contactele dentare.
„Relaţia centrică a maxilarelor este poziţia de retruzie maximă a mandibulei
faţă de maxilă, la o dimensiune verticală de ocluzie anumită, poziţie ce poate fi
inregistrată si reprodusă.“ (GPT–8) Literatura de specialitate enumeră câteva metode
de înregistrare a RC: actul de deglutiţie, tehnica de
ghidare a mandibulei in RC (Helkimo 1971), ghidarea
bimanuală (Dawson 1989) etc.
Una din condiţiile pentru înregistrarea relaţiei
centrice , este deprogramarea neuro–musculară.
Deprogramarea implică utilizarea unor dispozitive
specifice, care sunt utilizate pentru eliminarea engramelor
musculare, previn activarea mecanismului neuromuscular
de compensare si permit mandibulei sa
se amplaseze mai usor in RC. Unele din tehnicile utilizate
pe larg este tehnica“ Leaf–gauge“ și “ anterior jig“.
Tehnica Leaf–gauge este utilizată în practica stomatologică
pentru inregistrarea relaţiilor intermaxilare
în RC si permite înregistrarea unei poziţii ce poate
fi reprodusă ulterior pentru tratamentul protetic.
Înregistrarea RC cu ajutorul unui deprogramator,
anterior jig, contribuie la înregistrarea RC prin eliminarea
reacţiilor proprioceptive si deprogramarea
musculară. Deprogramatorul permite amplasarea
condililor articulari posterior eminenţei, într–o pozitie
neforţată.
Ambele tehnici de înregistrare a relaţiei centrice
au fost sistate de electromiografie și tomografie computerizată
a ATM.
Prin intermediul acestor două tehnici obţinem:
1. Testul de încărcare funcţională a ATM
2. Deprogramarea mușchiului pterigoid lateral.
3. Identificarea primului punct de contact interdentar
in RC (pentru tehnica leaf–gauge.)
4. Obtinerea și înregistrarea relaţiei centrice.
Scopul
Studiul particularităţiolor utilizarii jig–ului anterior
si a tehnicii leaf–gauge și stabilirea avantajelor
acestor tehnici in determinarea relaţiei centrice la pacienţi
cu disfuncţii mandibulo–craniene. Metode si materiale
10 pacienti cu semne si simptome a disfuncţiei
mandibulo–craniene au fost examinaţi clinic si paraclinic.
Relaţia centrică a fost determinată utilizând
deprogramatorulul ( anterior jig) și tehnica leaf–gauge,
pentru terapia ulterioară cu gutiere, care este etapă
iniţială în tratamentul complex a disfuncţiei mandibulo–
craniene. Tehnica prin leaf–gauge presupune
plasarea unui numar aleator de foiţe intre incisivii
centrali superiori si inferiori , paralel cu suprafata
linguală a incisivilor centrali superiori. Pacientul este
rugat sa miște mandibula înainte, apoi înapoi, incisivii
fiind în contact cu aceste foiţe.În timpul acestor mișcări
sunt absente contactele intre dinţii laterali. Apoi,
se îndepartează câteva foiţe, rând pe rând, până când
pacientul simte primul contact în zona distală a arcadelor
dentare, ce va fi verificat cu hârtie de articulaţie.
Acest contact și reprezintă poziţia de RC în care, condilii
articulari fiind pozitionaţi antero–superior.
Pentru inregistrarea RC prin a doua tehnica,s–a
utilizat un deprogramator din acrilat autopolimerizabil
prefabricat ( Lucia jig) , ajustat in cavitatea bucală.
Pentru ajustare,s– a utilizat A–silicon, care a fost
aplicat pe suprafata concavă a deprogramatorului. Urmatoarea etapa a constat în aplicarea dispozitivului
pe incisvii centrali superiori, cu portiunea sa plată
paralelă cu incisivii inferiori, iar cea inferioară paralelă
cu marginea incizală a insivilor anteriori inferiori.
Aceasta pozitie a fost obtinută cu ajutorul plăcii de
poziţionare „whale tail“. Pacientul e rugat sa facă miscări
de glisare a mandibulei pe deprogramator, marcându–
le cu ajutorul hârtiei de articulaţie. Punctul cel
mai posterior coincide cu poziţia cea mai superioară
a condililor articulari. Înregistrarea ocluziei s–a efectuat
cu A–silicon.
În ambele tehnici de înregistrare, ca metodă de
ghidare a mandibulei în poziţia re relaţie centrică s–a
folosit metoda bimanuală , propusa pe Peter Dawson,
care este ușor și rapid de executat și permite de a obţine
o poziţie corectă și fiziologică a condililor articulari.
Concluzie
Ambele tehnici permit sistemului neuromuscular
sa amplaseze condilii articulari in poziţia individuală
și fiziologică de relaţie centrică, pozitie ideală pentru
tratament.
Background
The definition of centric relation has encountered
several changes for the last decades: from the one
stated in The Glossary of Prosthodontics (1968)– „the
most posterior and superior position“, to the one specified
in The Glossary of Prosthodontics (1987)– „the
most anterior and superior position“. The authors of
the latest GPT–8th edition (2005) have settled seven
acceptable definitions, which emphasize some of the
few important aspects:
1. The CR is the position of the condyles related
to the maxilla, contacting with the finest avascular
portion of the disk.2
2. The CR is the most anterior and superior position
of the condyles, independent of teeth
contacts.
„The centric jaw relation is the most retruded position
of the mandible to the maxillae at an established
vertical dimension which is repeatable and recordable.“
There are several methods stated in literature,
claiming the CR record: swallowing, chin point guidance
(Helkimo 1971), bimanual manipulation (Dawson
1989). A specific condition for CR recording is
the neuromuscular deprogramming. Deprogramming
implies specific devices that are used to eliminate muscles
engrams, prevents the activation of the neuromuscular
avoidance mechanism and allows the mandible
to achieve the CR position easier. Some of the most
utilized techniques is the Leaf–gauge technique. The Leaf–Gauge technique is used in the dental
practice for the registration of jaw records in centric
relation and allows assisting the recording of a reproducible
jaw position for restorative and prosthodontics
treatments.
The anterior jig technique will help obtain centric
relation by eliminating proprioceptive responses and
deprograming muscles. The jig allows to set the condyles
against the eminence in an unstrained position.
Both techniques were assisted by electromyography
and TMJ CT.
The four common uses for the leaf gauge and anterior
jig techniques are:
1. Loading the TMJ.
2. Deprogramming the lateral pterygoid.
3. Identifying first point of contact in CR (for the
leaf gauge technique).
4. Obtaining CR bite records.
Purpose
The overall purpose of this study is to determine
the specific features and advantages of anterior jig and
leaf gauge techniques for CR recording in patients
with craniomandibular dysfunctions.
Methods and materials
10 patients with signs and symptoms of the temporo–
mandibular disorders. The patients were examined
clinical and paraclinical. The centric relation
was determined using the anterior jig and leaf gauge
technique for further splint therapy. Splint therapy is
the first phase of the complex treatment for craniomandibular
dysfunctions.
For the first technique, a random amount of leaves is placed between the patient’s central incisors at the
midline, parallel to the lingual surface of the maxillary
central incisors. The patient is asked to slide forward,
back and bite slightly. The contacts between
lateral teeth are absent. In addition, several leaves are
removed until the patient feels the first contact on laterals.
This contact was verified with articulating and
represents the centric relation, with the condyles in
the anterior–superior position. The Leaf–Gauge technique
was assisted by electromyography.
For the second technique, centric relation was
determined using a jig made of auto–polymerizing
acrylic resin on mounted casts, adjusted in the
mouth. For fitting, we have used an A–silicone, that
was painted on the curved surface of the jig. Next,
the jig is placed on upper centrals. The flat portion of
jig is parallel to lower incisors and the bottom of the
jig is parallel to the incisal edge of the lower incisors.
This position is obtained using a whale tail. The articulating
paper was placed on the jig and the patient
is asked to slide his lower frontals forward and back,
marking the jig. The most posterior mark coincides
with the most superior condylar position. The bite has
been taken using the A–silicone.
In both cases we used the bimanual technique as
mandibular guidance manipulation, that was proposed
by Dawson. It is easy to perform and allows
obtaining a physiological, proper condylar position.
Conclusion
Both techniques allow the neuromuscular system
to seat the condyles in their individual centric relation
position, the ideal position for the treatment.
