Rezumat.
Majorarea frecvenţei anomaliilor dento-maxilare, adresabilitatea sporită
în dentaţia mixtă şi tratamentul ortodontic costisitor în dentiţia permanentă
argumentează actualitatea studierii problemei abordate şi necesitatea cercetării
ulterioare a particularităţilor evoluţiei clinice şi determinarea obiectivelor
de abordare ortodontică pentru acordarea asistenţei ortodontice eficiente.
Actualitatea problemei se explică prin atitudinea populaţiei faţă de aspectul
său estetic, care se instalează din perioada de dezvoltare a copilului, de aceea
decalajul inciziv anterior cu avansarea mezială a maxilarului inferior şi modificarea
profilului facial actualizează problema. Scopul lucrării a constituit
în analiza tratamentului interceptiv a malocluziei de clasa III-a Angle, care
constă în depistarea anomaliilor dento-maxilare la primele semne de debut
sau în întreruperea evoluţiei acestora care pot fi efectuate prin utilizarea aparatelor
ortodontice mobilizabile bimaxilare cu acţiune combinată sau funcţională.
În lucrarea dată s-a analizat studiul clinic controlat a pacienţilor cu
malocluzie de clasa III-a Angle, forma dento-alveolară cu vârsta cuprinsă între
9—11 ani şi aflaţi în tratamentul ortodontic prin intermediul aparatului
ortodontic bimaxilar, inventat, aplicat şi utilizat în cadrul catedrei. Pacienţii
au fost grupaţi în 2 loturi: L1 — pacienţi cu dentiţie mixtă, cărora li s-a acordat
asistenţă ortodontică prin intermediul aparatului ortodontic bimaxilar,
L2 — pacienţi cu malocluzie de clasa III-a Angle fără tratament ortodontic
(refuz la tratament ortodontic, tratament întrerupt). Pacienţii au fost investigaţi
în baza următoarelor metode de diagnostic: examenul clinic, studiul
fotostatic, studiul modelelor de diagnostic, electromiografia de suprafaţă,
analiza cefalometrică. Rezultatele studiului confirmă rolul important al tratamentului
ortodontic pentru pacienţii cu dentiţie mixtă, prin îmbunătăţirea
profilului facial prin intermediul dispozitivului ortodontic bimaxilar.
Summary. Currently, there can be observed an increased frequency of dentomaxillary
abnormalities, simultaneously there is an increase in the number of patients
with mixed dentition who seek orthodontic treatment that can be rather
expensive. All of these confirm the relevance of the study. In addition to this,
it highlights the necessity of further research regarding the peculiarities of
clinical evolution, as well as proves the significance of identifying the objectives
associated with the orthodontic approach in order to provide an effective
orthodontic care. The relevance of the issue can be explained by the general
way people perceive their aesthetics, a process that starts during the child’s
development and growth stage. That is why the anterior incisal discrepancy
with a medialized advancement of the lower jaw and the changes that occur
in the facial profile, increase the significance of the studied issue.
The purpose of this study is to analyze the interceptive orthodontic
treatment for Angle Class III malocclusion, which consists in identifying
the dentomaxillary anomalies at their early signs of onset, as well as in disrupting
their evolution, which can be accomplished by using removable
orthodontic bimaxillary appliances, with either a combined or a functional
effect. We have conducted an analysis of a clinical
controlled study for patients (9-11 years
of age) with Angle Class III malocclusions
(dento-alveolar form), who have followed an
orthodontic treatment using the bimaxillary
orthodontic appliance, that was developed,
implemented and is being used at the Department
of Orthodontics.
Patients were divided into 2 groups: the
first group (L1) was composed of patients with
mixed dentition, which received orthodontic
care with the aid of bimaxillary orthodontic
appliances; the second group (L2) — patients
with Angle Class III malocclusions, who didn’t
receive orthodontic treatment (patients who
either refused or discontinued treatment).
The patients have been examined, using
the following diagnostic methods: clinical examination,
photostatic study, diagnostic analysis
of the study models, surface electromyography
and cephalometric analysis.
The results of the study prove the significant
role of the orthodontic treatment for patients
with mixed dentition by improving the
facial profile with the aid of a bimaxillary orthodontic
appliance.