Rezumat
Obiective. Arsurile faciale reprezintă una dinte cele mai severe forme de traumă din cauza asocierii leziunilor inhalatorii. Deseori se impun strategii
terapeutice complexe, bazate pe o abordare multidisciplinară profund adaptată specificului fiecărui caz.
Material și metode. Am realizat un studiu descriptiv, retrospectiv în secția de Chirurgie Plastică și Arsuri a Centrului Republican de Leziuni Termice
pentru maturi, IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, pe o perioadă de 1 an (decembrie 2020 – noiembrie 2021), care a inclus pacienții
ce au beneficiat de diagnostic și tratament.
Rezultate. În studiu au fost incluși 85 pacienți. Raportul femei/bărbați a fost de 1:1,65, cu vârsta medie de 50,32 ani. Managementul arsurilor
faciale cuprinde examinarea primară care constă în aprecierea suprafeței afectate și profunzimii, controlul căilor respiratorii, tratamentul leziunilor și
al cicatricilor, reconstrucția și reabilitarea. Tratamentul de bază a pacienților cu arsuri faciale a fost cel conservator în 73 (85,88%) cazuri, comparativ
cu 12 (14,12%) bolnavi, la care a fost preferabilă efectuarea tratamentului chirurgical. Nouă (10,59%) pacienți au avut nevoie de plastie cutanată cu
grefă liberă despicată, iar reconstrucția cu lambouri a fost aplicată la 3 (3,53%) pacienți cu complicații în urma arsurilor faciale, precum ectropion al
pleoapelor și cicatrici retractile.
Concluzii. Arsurile faciale sunt complexe atât din cauza reliefului facial, cât și a multitudinii de funcţii şi structuri implicate în această zonă.
Summary
Objectives. Facial burns are one of the most severe forms of trauma due to the association of inhalation injuries. Complex therapeutic strategies are
often required, based on a multidisciplinary approach deeply adapted to the specifics of each case.
Material and methods. We realized a descriptive, retrospective study in the Plastic and Burn Surgery Department of the Republican Center for
Thermal Injuries for Adults, IMSP Clinical Hospital of Traumatology and Orthopedics, for a period of 1 year (December 2020 - November 2021), which
included patients who benefited diagnosis and treatment.
Results. The study included 85 patients. The ratio of women vs men was 1:1.65, with an average age of 50.32 years. Facial burn management is
based on primary examination consisting of assessment of affected area and depth, airway control, treatment of lesions and scars, reconstruction
and rehabilitation. The basic treatment of patients with facial burns was conservative in 73 (85.88%) cases compared to 12 (14.12%) patients, in
whom was preferable the surgical treatment. Nine (10.59%) patients needed skin grafting with a free split graft, and flap reconstruction was applied
to 3 (3.53%) patients with complications from facial burns, such as ectropion of the eyelids and retracting scars.
Conclusions. Facial burns are complex due to the facial relief and the multitude of functions and structures involved in this area.