Introducere. Personalul medical își petrece cea mai mare parte a timpului la locul de muncă, care în mod direct influențează sănătatea fizică și psihică. Factorii ocupaționali pot fi cauza dezvoltării bolilor legate de profesiune. Promovarea sănătății la locul de muncă este o condiție fundamentală pentru societatea contemporană. Scopul lucrării. Caracterizarea și evaluarea locului de muncă al personalului medical. Material și Metode. A fost elaborat și aplicat un chestionar cu 30 de întrebări. În studiu au participat 84 de lucrători medicali din instituțiile medico-sanitare din Republica Moldova. Perioada de colectare a inclus septembrie 2021- aprilie 2022. A fost utilizată metoda sociologică, epidemiologică descriptivă, statistică. Rezultate. Vârsta medie a respondenților a constituit 47,3±6,13 ani (M±DS), de gen masculin – 38% și feminin – 62%. Conform respondenților locul de muncă poate fi cauza suprasolicitărilor neuro-emoționale (70,2%), boli profesionale (52,4%), suprasolicitări fizice (41,7%), accidente de muncă (20,2%). Cei mi frecvenți factori de risc prezenți la locul de muncă au fost zgomotul (45,2%), microclimatul nefavorabil (31%), substanțe dezinfectante și antiseptice (85,3%), microorganisme (81,5%). Condițiile de muncă au fost apreciate ca satisfăcătoare, dar care influențează capacitatea de muncă și sănătatea în 72,6% cazuri ; favorabile, dar care nu influențează capacitatea de muncă și sănătatea – 16,7% și nefavorabile, periculoase pentru sănătate – 10,7%. Concluzii. Asigurarea și amenajarea locului de muncă al personalului medical, în majoritatea cazurilor, nu corespunde cerințelor sanitaro-igienice, ceea ce creează premise pentru dezvoltarea bolilor legate de profesiune.
Background. Medical staff spend most of their time at work, which directly affects their physical and mental health. Occupational factors can cause the development of occupational diseases. Health promotion in the workplace is a fundamental condition for contemporary society. Objective of the study. Characterization and evaluation of the workplace of medical staff. Material and Methods. A questionnaire with 30 questions was developed and applied. The study involved 84 medical staff from medical institutions in the Republic of Moldova. The collection period included September 2021 – April 2022. The sociological, epidemiological descriptive, statistical method was used. Results. The average age of the respondents was 47.3± 6.13 years (M ± DS), male – 38% and female – 62%. According to the respondents, work can be the cause of neuro-emotional overload (70.2%), occupational diseases (52.4%), physical overload (41.7%), work accidents (20.2%). The most common risk factors present at work were noise (45.2%), unfavorable microclimate (31%), disinfectants, and antiseptics (85.3%), microorganisms (81.5%). Working conditions were assessed as satisfactory but affecting work capacity and health in 72.6% of cases; favorable, but not affecting work capacity and health – 16.7% and unfavorable, dangerous to health – 10.7%. Conclusions. The provision and arrangement of the workplace of the medical staff, in most cases, does not correspond to the sanitary and hygienic requirements, which creates premises for the development of diseases related to the profession.