Evaluarea la distanţă de 3 ani a osului periimplantar la instalarea implantelor dentare prin metodă miniinvazivă de elevaţie transcrestală a planșeului sinusului maxilar

Abstract

Introducere. Pentru instalarea implantelor dentare în sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei prin acces lateral, sinusul maxilar (SM) este grefat cu diverse materiale. Interven ţiile sunt traumatice, generează discomfort postoperatoriu, sporesc costul tratamentului. De către noi, a fost elaborată și aplicată în practică o metodă miniinvazivă de instalare a implantelor prin abord crestal [1]. Scopul principal a fost evaluarea la distanţă (≥3 ani) a osului periimplantar și a succesului tratamentului la instalarea implantelor prin metoda elaborată. Material și metode. Pe parcursul anilor 2008-2012, la 122 de pacienţi, conform metodei elaborate, au fost instalate 214 implante. Ele au fost selectate în funcţie de dimensiunile ORS, determinate prin intermediul ortopantomografiei (OPG). Postoperatoriu, a fost apreciat sindromul algic, gradul de răspândire a edemului. Radiografic – determinat gradul de penetrare a implantului în sinus, înălţimea opacităţii intrasinusale, prezenţa şi poziţia fragmentelor de os. La a doua etapă chirurgicală şi anual – repetată radiografia. După instalarea conformatoarelor gingivale, stabilitatea implantelor era determinată cu aparatul „Periotest-Siemens”. Densitatea osului periimplantar a fost comparată vizual cu cea a osului nativ adiacent. Osteointegrarea și succesul implantelor au fost apreciate conform indicilor acceptaţi în implantologia orală [2, 3]. Analiza statistică a fost efectuată în baza valorilor medii, deviaţiei și erorii standard, testului pereche t-Student, corelaţiei Pearson. Rezultate. Morbiditatea postoperatorie a fost neînsemnată, edemul se manifesta numai la gingie, la creasta apofizei alveolare. Miniplăgile s-au vindecat per secundam intentionem. În perioada vindecării, au eșuat 4 implante (1,87%); celelalte 210 (98,13%) – la finele perioadei de vindecare au fost apreciate drept osteointegrate. Pe parcursul următorilor ani, în jurul segmentului implantelor, situat în sinusul maxilar, osul nouformat constituia un tot unic cu cel rezidual. Concluzii. Metoda elaborată de instalare a implantelor cu elevaţia transcrestală a planșeului sinusului maxilar este miniinvazivă și ușor suportată de către pacienţi. Osul nou-format fără utilizarea materialelor de augmentare se contopește cu cel rezidual, contribuind la obţinerea succesului de lungă durată în reabilitarea implanto-protetică a persoanelor edentate. Pentru dezvăluirea unor laturi în modelarea/remodelarea osului intrasinusal periimplantar, sunt necesare studii suplimentare, inclusiv, experimentale.

Introduction. The maxillary sinus is grafted with different materials for implant placement in posterior atrophied areas of maxilla. The procedures are traumatic, expensive and generate postoperative discomfort. A new mini-invasive method of transcrestal implant placement has been elaborated and implemented into practice [1]. The aim was to evaluate in time (≥3 years) the peri-implant bone status and treatment success of implants placed through the proposed method. Material and methods. Two hundred and fourteen implants had been placed during 2008-2012 in 122 patients. The implants had been selected according to the dimensions of RBH determined on panoramic x-ray (OPG). The pain and edema degrees have been measured after surgery. The implant penetration degree into the maxillary sinus, the intrasinusal opacity height, presence and position of bone fragments were determined postoperatively via X-ray. The OPG was repeated at the second stage surgery and annually thereafter. The implants’ stability was determined via “PeriotestSiemens” device. The peri-implant bone density was visually compared with the adjacent native one. The implants’ bone integration and success were appreciated according to indices accepted in oral implantology [2, 3]. Statistical analysis was based on mean, standard error and deviation values, Student paired t test and Pearson correlation analysis. Results. The postoperative morbidity was insignificant, the edema was seen only at gingiva of alveolar crest. The mini-wounds healed by secondary intention. Four implants were lost during healing period (1.87%) other 210 (98.13%) – at the end of healing period were found to be bone integrated. The intrasinusal newly formed bone was a whole with the residual one during the following years. Conclusions. The elaborated method of transcrestal implant placement is minimal invasive and easily supported by patients. The newly formed bone without grafting material merges with the residual one, contributing to long-standing success in implant-prosthetic rehabilitation of patients. There are required further studies including experimental ones in order to reveal some aspects of intrasinusal peri-implant bone modeling/remodeling.