Abstract:
Actualitatea și importanța temei. Cancerul mamar este una dintre cele mai frecvente
tumori maligne în lume. Conform datelor GLOBOCAN, în 2020 această tumoare a înregistrat o
incidență de 11.7% (2 206 771 de cazuri noi) dintre toate cancerele și o mortalitate de 6.9% (684
996 de decese) reprezentând prima cauză de deces la femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 de
ani. O incidență mai mare se atestă în țările dezvoltate, fapt datorat diagnosticului mai precoce
grație implementării screening-ului prin mamografie și a prevalenței unor factori de risc
hormonali și reproductivi, precum: instalarea precoce a menarhei și instituirea menopauzei la o
vârstă mai înaintată, prima naștere tardivă, număr mic de copii, alăptare la sân de scurtă durată,
folosirea contraceptivelor orale, terapia de substituție hormonală, stil de viață nesănătos (abuz de
alcool și/sau droguri, greutate corporală excesivă, lipsa activității fizice) [1, 2].
Cancerul mamar este o afecțiune eterogenă în ceea ce privește structura morfologică a
tumorii, răspunsul terapeutic, modalitatea de metastazare la distanță și prognosticul [3].
Parametrii standard analizați, precum dimensiunile tumorii, gradul histologic, invazia vasculară
și metastazele limfonodale sunt utili, dar insuficienți. Mai mult decât atât, pacientele cu
parametri aparent identici pot evolua complet diferit ceea ce face imperativă necesitatea unei
abordări individuale. Factorii sus-menționați au impus studierea caracteristicilor moleculare ale
tumorii și au permis descoperirea subtipurilor moleculare de către Perou et al. în 2000. Aceste
subtipuri au la bază diferiți factori de risc, evoluează diferit și trebuie abordate individual din
punct de vedere terapeutic, iar clasificarea tumorilor în baza expresiei ER, PR și HER2 a devenit
o procedură de rutină în clinică [1, 4-5].
Cu trecerea timpului s-a observat că nici clasificarea moleculară nu descrie perfect toate
entitățile, motiv pentru care se impune identificarea unor noi markeri moleculari [6]. Astfel au
apărut în scenă elementele stromei tumorale, care până acum erau în umbră deoarece studiul
cancerului a fost axat preponderent pe celulele tumorale propriu-zise. Deși Paget a propus teoria
„seminței și a solului” încă în 1889, sugerând că celulele neoplazice („semințele”) pot forma
tumori doar în cazul unui micromediu favorabil („solul”), abia recent cercetătorii au început să
studieze importanța stromei tumorale [7]. Modificările produse la nivelul stromei acum sunt
considerate drept unul din elementele esențiale ale tumorigenezei și ale progresiei tumorale.
Astfel, s-a stabilit că elementele microambianței tumorale, precum celulele imune, matricea
extracelulară, pot acționa sinergic blocând imunitatea antitumorală și stimulând progresarea
cancerului și metastazarea. În acest fel, elementele stromale s-au dovedit a fi factori de
prognostic, iar unele dintre acestea ar putea fi țintite terapeutic [8].
În acest studiu am analizat expresia unui șir de markeri celulari din stroma tumorală în
dependență de subtipul molecular al neoplasmului. [...]
