Introducere. Relația dintre bolile psihiatrice și criminalitate continua să fie subiectul dezbaterilor științifice la nivel mondial. Cercetările sugerează că pacienții cu boli mintale pot fi predispuși la violență dacă nu primesc un tratament adecvat, nu au condiții prielnice de trai, au un istoric de consum de alcool și/sau droguri. Scopul. Cercetarea a constat în studierea tulburărilor mintale în aspect criminogen cu identificarea metodelor legate de omucidere, la persoane bolnave psihic aflate la tratament prin constrângere. Material și metode. A fost efectuată o analiză clinico-statistică a cazurilor de omucidere la bărbați cu boli psihiatrice, aflați în SCP în perioada anilor 2022-2023. Au fost incluși în studiu 35 bolnavi în intervalul de vârstă de la 18 până la 65 ani. Rezultate. Analiza datelor obținute ne-a permis de a constata că în 65,7% (23 pacienți) cazurile de omucidere au fost săvârșite de bolnavi cu schizofrenie; în 25,7% cazuri (9 pacienți) cu retard mintal sever; în 8,5% cazuri (3 pacienți) cu epilepsie. Cel mai frecvent crimele au fost săvârșite în intervalul de la 18 la 33 ani. Ca metoda de omor cel mai des au fost utilizate arma albă – 12 cazuri; aplicarea loviturilor multiple traumatizante – 13 cazuri; asfixie prin strangulare – 10 cazuri. Săvârșirea crimelor a fost comisă în stări de psihoză acută (65,7%) sau decompensări (34,3%), unde în 21cazuri (60%), ca factor de risc pentru criminalitate a fost consumul abuziv de alcool. Concluzii. Anumite afecțiuni psihiatrice cresc riscul unei persoane de a comite o infracțiune. Crimele au fost săvârșite de persoane cu boli psihiatrice (schizofrenie) în stări psihotice acute sau decompensări (retard mintal sever, epilepsie) determinate de lipsa unui tratament adecvat. Interdependența și intersecția dintre criminalitate și psihiatrie necesită cercetări și elucidări suplimentare, deși este un domeniu dificil de investigare.
Background. The relationship between mental illness and criminality continues to be the subject of worldwide scientific debate. Research suggests that patients with mental illness may be prone to violence if they do not receive adequate treatment, do not have supportive living conditions, and have a history of alcohol and/or drug use. Objective of the study. The research consisted in the study of mental disorders in a criminogenic aspect with the identification of methods related to homicide, in mentally ill persons undergoing treatment through coercion. Materials and Methods. A clinical-statistical analysis of homicide cases was performed in men with psychiatric diseases, located in Clinical Hospital of Psychiatry during the years 2022-2023. In the study were included 35 patients between the ages of 18 and 65. Results. The analysis of the obtained data allowed us to find that in 65.7% (23 patients) cases of homicide were committed by patients with schizophrenia; in 25.7% cases (9 patients) with severe mental retardation; in 8.5% cases (3 patients) with epilepsy. The most frequent crimes were committed between the ages of 18 and 33. As the killing method, the bladed weapon was most often used - 12 cases; the application of multiple traumatic blows – 13 cases; asphyxiation by strangulation – 10 cases. The crimes were committed in states of acute psychosis (65.7%) or decompensation (34.3%), where in 21 cases (60%), the abuse of alcohol was a risk factor for crime. Conclusion. Certain psychiatric conditions increase a person’s risk of committing a crime. The crimes were committed by people with psychiatric diseases (schizophrenia) in acute psychotic states or decompensations (severe mental retardation, epilepsy) determined by the lack of adequate treatment. The interdependence and intersection of crime and psychiatry requires further research and elucidation, although it is a difficult area of investigation.