Introducere. Displazia placentara mezenchimala (PMD) este o patologie vasculară a placentei, in care se atestă apariția schimbărilor molare chistice și placentomegaliei. Conform datelor literaturii, această patologie se asociază cu multiple anomalii fetale, adesea având prognostic rezervat. Scopul lucrării. Prezentarea unui caz clinic de displazie placentara mezenchimală, care releva factorii ce influențează tactica de conduită ulterioară în sarcină. Material și metode. Datele anamnestice, clinice și paraclinice au fost prelevate din fișa medicală. Pacienta a fost investigata prin examen ecografic, dozarea B-HCG și cariotiparea fătului. A fost revizuită literatura de specialitate. Rezultate. Gravidă aflată la a doua sarcină, a doua naștere, s-a adresat la termenul de 14 săptămâni amenoree pentru o consultație la Institutul Mamei și Copilului. La examenul ecografic s-a confirmat prezența unei sarcini uterine monofetale viabile, dar si placentomegalie si multiple chisturi placentare pe 1/3 din suprafața placentei. Concluzia ecografica: sarcină uterina monofetala in evoluție 14 săptămâni, mola hidatiforma parțială. Markeri pentru aberații cromozomiale și alte anomalii de dezvoltare a fătului nu au fost depistate. Nivelul de Beta-HCG s-a inclus in limitele normei. Astfel, s-a decis de a continua sarcina cu o monitorizare riguroasă. La termenul de 39 săptămâni a debutat travaliu spontan, însă s-a complicat cu DPPNI, astfel prin operație cezariană urgenta a fost extras un făt de sex masculin. Perioada postoperatorie a decurs fără complicații. La examenul histopatologic s-a confirmat diagnosticul de displazie mezenchimala placentara. Concluzii. Conduita sarcinii la gravidele cu displazie mezenchimala placentara depinde de nivelul seric de B-HCG, lipsa sau prezența malformațiilor fetale. Diagnosticul definitiv poate fi stabilit doar la examenul morfopatologic al pacientei.
Background. Placental mesenchymal dysplasia (PMD) is a vascular pathology of the placenta, in which the occurrence of cystic molar changes and placentomegaly is attested. According to literature data, this pathology is associated with multiple fetal anomalies, often with a poor prognosis. Objective of the study. Presentation of a clinical case of mesenchymal placental dysplasia, which reveals the factors that influence the tactics of subsequent conduct in pregnancy. Material and methods. Anamnesis, clinical and paraclinical data were taken from the medical record. The patient was investigated by ultrasound examination, B-HCG dosage and fetal karyotyping. The specialized literature was reviewed. Results. A pregnant woman with her second pregnancy, second birth, applied for a consultation at the Institute of Mother and Child at 14 weeks of amenorrhoea. The ultrasound examination confirmed the presence of a viable single-fetal uterine pregnancy, as well as placentomegaly and multiple placental cysts on 1/3 of the placenta’s surface. Ultrasound Conclusion. monofetal uterine pregnancy in progress 14 weeks, partial hydatidiform mole. Markers for chromosomal aberrations and other abnormalities of fetal development were not detected. The level of Beta-HCG was included within the limits of the norm. Thus, it was decided to continue the pregnancy with rigorous monitoring. At the term of 39 weeks, spontaneous labor began, but it became complicated with PPNI, thus a male fetus was extracted by emergency caesarean section. The postoperative period was uneventful. The histopathological examination confirmed the diagnosis of placental mesenchymal dysplasia. Conclusion. The course of pregnancy in pregnant women with placental mesenchymal dysplasia depends on the serum level of B-HCG, the absence or presence of fetal malformations. The definitive diagnosis can only be established at the morphopathological examination of the placenta.
