Diagnosticul și tratamentul complicațiilor posttraumatice faciale în condiții de ambulator

Abstract

Introducere. Lucrarea se axează pe complicațiile posttraumatice ale regiunii faciale și pe modalitățile de gestionare a acestora, având în vedere consecințele semnificative pe care le pot avea traumatismele faciale. Scopul lucrării. Scopul este de a identifica modalități eficiente de gestionare a complicațiilor posttraumatice în condiții de ambulatoriu. Material și metode. S-a realizat un studiu clinic pe un eșantion de 32 pacienți cu leziuni traumatice a regiunii OMF pe anii 2021- 2022 în cadrul Î.M. „Centrul Stomatologic Municipal Chișinău”. Ca metodă de colectare a informației s-a folosit analiza fișelor medicale. În lot s-au inclus după următorii parametri: vârsta, sexul, locul de trai, profesia, asigurarea, etiologie, diagnosticul și tratament. Rezultate. Bărbații au alcătuit - 68,75% și femeile 31,25%. Cei mai mulți pacienți (75%) erau din Chișinău. Muncitori – 62,50%, pensionari – 37,50%. Leziuni traumatice faciale conform vârstei: până la 30 ani - 31,25%, după 31 de ani - 68,75%. Traume faciale ca rezultat unor acte de agresiune - 75%, căderile -25%. Pacienții asigurați au constituit 81,25%, dintre cei neasigurați-18,75%. Explorările paraclinice prin OPG au constituit 87,50%. Diagnosticul a relevat leziuni traumatice faciale ale țesuturilor moi - 43,75% și ale țesuturilor osoase – 56,25% cărora li s-a acordat primul ajutor și îndreptat la IMU. Din pacienții cu leziuni a țesutului osos la policlinică s-au întors pentru a continua tratamentul 50%. Dintre pacienții cu leziuni traumatice care s-au adresat cu complicații posttraumatice au constituit 75% și fără 25%. Concluzii. Gestionarea complicațiilor posttraumatice faciale în ambulatoriu, cu accent pe tratamentul chirurgical și implicarea policlinicii în diagnostic și management, subliniază necesitatea unei abordări integrate și cruciale pentru recuperare.

Introduction. The study focuses on posttraumatic complications of the facial skeleton and their management, considering the significant consequences of facial trauma. Objective of the study. The objective is to reduce complications encountered after facial fractures and identify effective methods for managing these complications. Materials and Methods. A clinical study was conducted on a sample of 32 patients with traumatic injuries to the maxillofacial region from 2021 to 2022 at the Municipal Dental Center in Chisinau. The method used for data collection was the analysis of medical records. The study included the following parameters: age, gender, residence, occupation, insurance, cause, diagnosis, and treatment. Results. Males constituted 68.75%, while females constituted 31.25%. Most patients (75%) were residents of Chisinau. Workers accounted for 62.50% of cases, while retirees accounted for 37.50%. Facial trauma injuries were distributed by age: 31.25% were under 30 years old, and 68.75% were over 31 years old. Facial traumas resulting from acts of aggression accounted for 75%, while falls accounted for 25%. Insured patients represented 81.25% of the sample, while uninsured constituted 18.75%. Paraclinical examinations (OPG) accounted for 87.50% of cases. The diagnosis revealed traumatic facial injuries of the soft tissues 43.75% and of the bone tissues – 56.25% which were given first aid and directed to the emergency department. 50% of patients with osseous tissue injuries returned to the outpatient clinic for further treatment. Among patients who sought medical attention for posttraumatic complications were 75%, while 25% did not. Conclusion. Outpatient management of posttraumatic facial complications, with emphasis on surgical treatment and polyclinic involvement in diagnosis and management, underscores the need for an integrated and crucial approach to recovery.