Introducere. Adaptarea cadrului legal la realitățile curente au făcut
ca profesia de farmacist clinician să capete noi valențe. Un farmacist ca
un model ideal, care deține elementele farmaciei clinice, ar trebui să
poată comunica cu pacientul drept componentă importantă, destinată
să susțină succesul farmacoterapiei.
Obiective. Determinarea rolului farmacistului clinician în
comunicarea cu pacientul privind consumul de medicamente.
Materiale și metode. S-au analizat sursele bibliografice utilizând
platforma NCBI, USMF.md DrugBunk, OMS, Biomolecula.
Rezultate și discuții. În urma analizei datelor bibliografice s-a
constatat că farmacistul clinician este obligat să realizeze contactul
psihologic, încrederea, să pună întrebările "cheie" pacientului, să poată
stabili într-un timp scurt, dacă este posibilă implicarea doar a lui, sau,
dacă este necesar, convingerea pacientului de a se adresa la medic.
Câteva minute de discuție a pacientului cu un farmacist clinician ar duce
la anihilarea frustrărilor legate de ineficiența unui anumit medicament,
regrete financiare sau, mai grav, de complicații apărute în urma
automedicației.
Concluzii:
1. În procesul comunicării, farmacistul clinician trebuie să păstreze
secretul profesional, asigurându-se că pacientul înțelege recomandările privind utilizarea rațională a medicamentelor.
2. Cu regret, în Republica Moldova nu există un spațiu special amenajat
pentru discuții cu bolnavul în farmacia comunitară, fapt ce duce la o
comunicare cantitativ redusă și ineficientă.
Introduction. The adaptation of the legal framework to the current
realities has made the profession of clinical pharmacist to gain new
valences. A pharmacist should be able to communicate with the patient
as an important component to support the success of
pharmacotherapy. Objectives. Determining the role of the clinical pharmacist in
communicating with the patient on the consumption of drugs.
Materials and methods. Bibliographic sources were analyzed
using the NCBI platform, USMF.md DrugBunk, WHO, Biomolecula.
The results and discussion. Following the analysis of the
bibliographic data, it was found that the clinical pharmacist is obliged to
make psychological contact, confidence, to ask the "key" questions to
the patient, to be able to establish in a short time, if it is possible to
involve only him, or, if necessary, to convince the patient to address to
the doctor. A few minutes of the patient's discussion with a clinical
pharmacist would lead to the annihilation of their frustrations related
to the inefficiency of a particular drug, financial regrets or, more
seriously, complications arising from self-medication.
Conclusions:
1. In the process of communication, the clinical pharmacist must
maintain professional secrecy, ensuring that the patient understands
the recommendations on the rational use of medicines.
2. Unfortunately, in The Republic of Moldova there is no specially
arranged space for discussions with the patient in the community
pharmacy, which leads to a quantitatively reduced and inefficient
communication.
