Abstract:
Țesutul adipos (ȚA), considerat cândva un simplu organ de
stocare a grăsimilor, este acum recunoscut ca fiind o
entitate dinamică și complexă, crucială pentru reglarea
fiziologiei umane, inclusiv a proceselor metabolice,
echilibrului energetic și răspunsului imun. Cunoaștem două
tipuri principale de țesut adipos: țesut adipos alb (ȚAA)
pentru stocarea energiei și țesutul adipos brun (ȚAB)
pentru termogeneză. În plus, recent ca fost descrfis al
treilea tip, ȚA bej (maro în alb), capabil să exercite funcțiile
precum de stocare a energiei așa și de termogeneză în
funcție de solicitările fiziologice. ȚAA subcutan este în
general considerat mai sănătos din punct de vedere
metabolic în comparație cu ȚAA visceral. În schimb, ȚAA
visceral, care se găsește în jurul organelor interne, este activ
din punct de vedere metabolic și eliberează acizi grași
direct în circulația portală, ceea ce duce la rezistență la
insulină și la creșterea prevalenței sindromului metabolic și
a bolilor cardiovasculare. De asemenea, grăsimea viscerală
este mai predispusă la inflamație, contribuind la un risc mai
mare de patologii cronice. ȚAA, dincolo de stocarea
lipidelor, este implicat în diverse activități metabolice, în
special lipogeneza și lipoliza, esențiale pentru menținerea
homeostaziei energetice. De asemenea, acesta funcționează și ca organ endocrin, secretă adipokine care influențează
procesele metabolice, inflamatorii și procesele imune. Cu
toate acestea, o disfuncție în ȚAA, în special legată de
obezitate, duce la tulburări metabolice, inclusiv
incapacitatea de a stoca în mod corespunzător excesul de
lipide, ceea ce duce la depunerea ectopică de grăsime în
organe precum ficatul, contribuind la dezvoltarea boala
ficatului steatozic (BFS). Când capacitateda de sticare a
acizilor grasi de către ȚAA subcutanat atinge maximă, ȚA
nu mai poate stoca eficient lipidele, ceea ce duce la
redirecționarea fluxului de lipide către alte organe. Acest
lucru are ca rezultat acumularea ectopică de grăsime, în
principal în ȚAA visceral și ficat, provocând rezistență la
insulină și complicații metabolice asociate prin intermediul
unor efecte lipotoxice și de mecanisme determinate de
inflamație. Acumularea de trigliceride în hepatocite, inițial
reprezintă un răspuns protector la excesul de acizi grași
liberi circulanți și poate duce nu nuami la stres celular și la
deteriorarea celulelor. Intervenția promptă în momentul
diagnosticului este crucială pentru a reduce progresia bolii
în stadii avansate. Deoarece pierderea în greutate este
pilonul principal în tratarea BFS, această deschide ușa
pentru o mare varietate de posibilități terapeutice abordări
posibile care pot fi adaptate în funcție de caracteristicile
pacientului. Aceasta include dieta, exercițiile fizice,
medicamentele antiobezitate și procedurile bariatrice
endoscopice și chirurgicale. Medicamentele și intervențiile
bariatrice oferă o pierdere în greutate mai durabilă, ceea ce
a fost evident pentru avea o oarecare îmbunătățire a
scorului de activitate al BFG și fibrozei. Eficacitatea exactă
a acestor intervenții trebuie să fie evaluată în continuare în
cadrul unor studii clinice standardizate și bine concepute,
randomizate și controlate.
