Optimizarea diagnosticului și tratamentului la pacienții cu flegmon al planșeului bucal: Rezumatul tezei de doctor în științe medicale: 323.01 – Stomatologie

Abstract

Actualitatea și importanța problemei cercetate. Flegmonul planșeului bucal este o infecție, definită ca o afecțiune inflamatorie bilaterală și rapid progresivă a spațiilor sublinguale, submandibulare și submentonier. Maladia reprezintă o urgență medicală, care se manifestă, de obicei, prin indurație consistentă și tumefiere a planșeului bucal, asociată cu risc major de obstrucție a căilor respiratorii și de extindere a infecției de-a lungul planurilor fasciale în lojele adiacente și spre mediastin [8, 16]. Din cauza ratei crescute a afecțiunilor comorbide (imunodepresia, diabetul zaharat), care sunt și factorii de risc majori pentru pacienții cu flegmon al planșeului bucal, incidența acestei afecțiuni este în creștere. Deși afecțiunea este rară, rămâne încă a fi o maladie importantă care poate pune viața în pericol, în primul rând, din cauza obstrucției căilor respiratorii [1, 2]. În circa 90% din cazuri, flegmonul planșeului bucal este de origine odontogenă, dinții 7 și 8 inferiori constituind 70-80% [2, 7]. Protecția căilor respiratorii și terapia medicamentoasă antiinflamatorie și antibacteriană, instituită timpuriu, prezintă rezultate favorabile. Cu toate acestea, intervenția chirurgicală care implică drenajul adecvat al colecțiilor purulente, debridarea țesutului necrotic până la limita ţesuturilor clinic sănătoase și lavaje cu soluții antiseptice este esențială. Pe lângă avantaje, metoda clasică de tratament chirurgical are și unele dezavantaje: gradul înalt de agresivitate chirurgicală; acoperirea rapidă a plăgii cu fibrină, ceea ce împiedică drenarea eliminărilor purulente; regenerare dificilă a țesuturilor; cicatrici postoperatorii voluminoase și inestetice [4, 9]. Astfel, rezultatele analizei literaturii de specialitate și experiența clinicii noastre argumentează oportunitatea elaborării unui nou concept/protocol de intervenție chirurgicală minim-invazivă al flegmonului planșeului bucal, care ar contribui la reabilitarea timpurie, efectivă și mai puțin traumatică. În acest sens, este important de selectat strategia intervențională corespunzătoare, care ține cont de particularitățile individuale ale pacientului [12, 13] [....].